Ridicat de acasă şi dus la închisoare, pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului

22 ian. 2025, Infractional
Ridicat de acasă şi dus la închisoare, pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au identificat marți 21 ianuarie, un tânăr, de 34 de ani, din comuna Știubieni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Tânărul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani.

Sursa: dorohoinews.ro