Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident rutier produs, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Poiana- comuna Brăeşti. Doi tineri, de 22 de ani, care se deplasau cu o Dacia Papuc, au intrat cu maşina într-un cap de pod, rămânând prinse între fiarele contorsionate ale autoutilitarei.
De vină este şoferul Daciei Papuc, Ioan Ailenei, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. El a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un podeţ de pe marginea din stânga drumului, scrie botosaninews.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a şoferului, care a fost transportat şi internat la Spitalul Judeţean Botoşani, precum şi rănirea uşoară a pasagerului din dreapta lui, Constantin Florin.
Datorită stării în care se afla, conducătorul auto nu a putut fi testat alcoolscopic, însă, întrucât prezenta halenă alcoolică, tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru scoaterea lor. (DorohoiNews.ro)
Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident la Brăeşti
12 dec. 2011, Infractionalf
Sursa: DorohoiNews.ro



















