Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pomirla_Scoala Altfel

În a treia zi a „Şcolii Altfel” elevii Liceului Teoretic „Anastasie Başotă” din Pomârla coorodnaţi de d-na prof. Gurzu Timofti-Lucia au fost gazdele unui grup de  elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII Borzeşti, comuna Ungureni.

Este a doua activitate de parteneriat educaţional derulată în acest an şcolar între cele două instituţii de învăţământ. Ca şi prima dată, parteneriatul desfăşurat pe data de 4 aprilie 2012 a fost încununat de succes, tema acestei întâlnirii fiind „SĂRBĂTORILE PRIMĂVERII”. Activităţile au fost din cele mai diverse, talentul elevilor fiind evidenţiat prin numeroase programe artistice: scenete, dansuri, interpretări muzicale şi prezenţă scenică deosebită.

În primă fază s-a dorit stimularea participării elevilor prin promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice sărbătorilor pascale. Atât elevii liceului din Pomârla, coordonaţi de d-na prof. Gurzu Timofti-Lucia, cât şi elevii şcolii Borzeşti îndrumaţi de d-na prof. Enacache Maria şi prof. Apostol Alexandru au pus în scenă aspecte din viaţa şi patimile lui Iisus. Momentul a fost cu atât mai plăcut, cu cât creativitatea elevilor s-a dovedit a fi la înălţime prin ţinuta vestimentară pregătită pentru scenetele abordate.

Ziua a treia din cadrul săptămânii „Şcoala Altfel” s-a încheiat pentru elvii celor două şcoli implicate în parteneriat prin două momente muzicale. Liceul din Pomârla s-a evidenţiat prin elevul NEDA ŞAULIN, care a încântat publicul prin interpretarea unei suite de melodii iar elevele clasei a VI-a de la şcoala Borzeşti au prezentat un program de dansuri, coregrafia fiind semnată chiar de acestea.

Prin participarea la astfel de acţiuni, elevii celor două şcoli au devenit mai siguri şi mai sinceri,  şi pentru că este a doua oară în acest an şcolar când cadrele didactice şi elevii din cele două unităţi de învăţământ au organizat activităţi de parteneriat, elevii liceului din Pomârla au înmânat prietenilor de la şcoala Borzeşti „brăţările prieteniei” în semn de respect şi preţuire deosebită. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Pomirla_Scoala AltfelPomirla_Scoala Altfel (2)Pomirla_Scoala Altfel (3)Pomirla_Scoala Altfel (4)Pomirla_Scoala Altfel (5)Pomirla_Scoala Altfel (6)Pomirla_Scoala Altfel (7)Pomirla_Scoala Altfel (8)Pomirla_Scoala Altfel (9)Pomirla_Scoala Altfel (10)Pomirla_Scoala Altfel (11)Pomirla_Scoala Altfel (12)Pomirla_Scoala Altfel (13)Pomirla_Scoala Altfel (14)Pomirla_Scoala Altfel (15)Pomirla_Scoala Altfel (16)
DorohoiNews.ro, 08-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și caută persoane serioase și motivate pentru ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro