Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sc altfel 03

O săptămână... altfel, provocări, experienţe noi, implicare şi dăruire, astfel ar putea fi definită săptămâna „Şcoala Altfel” pentru elevii, părinţii şi cadrele didactice de la Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi.

Sub îndemnul „Să fim ...altfel!” s-au desfăşurat numeroase activităţi antrenante, plăcute elevilor şi nu în ultimul rând, cu impact educativ.  Activităţile derulate s-au înscris în  proiecte cuprinzătoare, vizând educatia cetătenească şi pentru valori, educatia pentru sănătate şi mediu, educaţia artistică. Proiectele Protejând mediul, protejezi viaţa, Tradiţii şi obiceiuri pascale, Să fim altfel  au inclus activităţi comune ale elevilor din clasele I-VIII echipe de cadre didactice şi părinţi. Astfel de activităţi au desfăşurat şi cei mai mici colegi ai noştri, preşcolarii de la Grădiniţa Al.I.Cuza şi Grădiniţa nr.3.

Activităţile  desfăşurate au urmărit formarea şi dezvoltarea conştiinţei ecologice şi a comportamentului ecologic al elevilor (Protejând mediul, protejezi viaţa), valorificarea, cunoaşterea şi  promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor pascale din diferite zone ale ţării ale globului (Tradiţii şi obiceiuri pascale), stimularea potentialului artistic, creativ şi utilizarea tehnologiei informaţiei, dezvoltarea constiintei si a conduitei elevilor, bazata pe respectul fata de valorile societăţii, familiei (Învaţă să spui Nu!).
Printre numeroasele aspecte pozitive ale acestei săptămâni s-ar putea număra organizarea unor activităţi potrivite cerinţelor educationale ale şcolii, fapt care a favorizat atragerea tuturor elevilor în activităţi plăcute şi antrenante, implicarea activă a tuturor cadrelor didactice, realizarea unor echipe de profesori-învăţători în organizarea activităţilor, desfăşurarea activităţilor în alte spatii decât cele ale şcolii, parteneri numeroşi care s-au implicat în activităţi, efectuarea unor vizite de studiu la instituţii din oraş şi din judet.

Elevii noştri au participat la activităţi dar şi la diverse competiţii organizate în această săptămână. Eleva Bordianu Mădălina din clasa a VI-a a reprezentat judeţul Botoşani  la Faza naţională a  Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură Română, desfăşurată la Tg. Jiu, unde a obţinut rezultate foarte bune, alături de ceilalţi membri ai lotului. Concursul „Carrefour premiaza copiii talentati!”, a prilejuit un alt moment de bucurie, şcoala noastră obţinând un premiu colectiv –clasa a VII-a B, şi două premii individuale, elevii Tincu Sebastian (a VI-a B) şi Vieru Ioana (a IV-a B). (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sc altfel 03sc altfel 01sc altfel 02sc altfel 04
DorohoiNews.ro, 09-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro