Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

examen

Bacalaureatul este miza din acest an la admiterea în universităţi: notele din timpul liceului nu vor mai conta, iar testele scrise se vor da doar pentru câteva specializări. Majoritatea facultăţilor pândesc examenul naţional pentru a-i atrage pe absolvenţii cu cele mai bune rezultate. E numai o admitere de tranziţie, până anul viitor, când admiterea în facultate va fi pe bază de examene.

Absolvenţii se pot înscrie la facultate fără grija mediilor din timpul liceului, a decis de curând Ministerul Educaţiei. Asta a forţat univerităţile să anunţe alte reguli, cu două luni şi jumătate înainte de admitere. "Examenul are loc în principal la Facultatile de Automatica si Calculatoare, de Electronica si Telecomunicatii şi de arhitectură, fiecare dintre acestea avand mai multe domenii la care se sustine acest examen", a spus rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, Viorel Şerban.

ADMITERE pe bază de dosar
"Este tot admitere pe baza de dosare, cu exceptia a două facultati, Drept si Informatica, care au introdus un test scris", a spus rectorul Universităţii Al. Ioan Cuza Iaşi. "Prima probă de limba si literatura romana cu 50% din pondere, iar a doua este una din probele de matematica, istorie sau una din disciplinele la alegere, cu 50%", a spus rectorul USAMV Iaşi, Vasile Vântu.

Şi la Universităţile din Bucureşti, Cluj, Tîrgu-Mureş, Craiova, Contanţa sau Galaţi se cer notele de la Bac. Teste scrise se vor da numai la Drept, Medicină, dar şi la facultăţile vocaţionale şi la câteva facultăţi tehnice.  Admiterea după acest model este doar de tranziţie. Universităţile anunţă că, de anul viitor, nu vor mai sta "la mâna" unui examen organizat de Ministerul Educaţiei.

ADMITERE cu examen scris, la Cluj
"Intentionam să incurajam testele de admitere, reintoroducerea testelor de admitere la toate facultatile, departamentele si sectiile", a spus rectorul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Şi taxele de studii vor fi modificate. Cum Ministerul Educaţiei va da granturi mai puţine, iar numărul de candidaţi este mai mic decât în alţi ani, universităţile pregătesc scumpiri. Până atunci însă trebuie să anunţe numărul de locuri la buget şi cu taxă. Cifrele de şcolarizare vor fi cunoscute după ce universităţile află câţi bani primesc de la Ministerul Educaţiei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Diet Club BT





GALERIE FOTO

examen
DorohoiNews.ro, 27-04-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm operator calculator în Dorohoi

Angajăm operator calculator în Dorohoi
Angajam Operator calculator in sediul nostru din Dorohoi, Bd. Victoriei, Nr. 68, Bloc E3, Scara 3, Parter. Cerinte ...

SC din Dorohoi angajează barman

SC din Dorohoi angajează barman
Societate comercială angajează barman în Dorohoi. Relații la telefon: 0744521409

Commando Dorohoi angajează personal

Commando Dorohoi angajează personal
COMMANDO DOROHOI, angajează personal calificat sau necalificat în funcția de barman, ospătar, ...

Mindo Dorohoi angajează inginer automatizări

Mindo Dorohoi angajează inginer automatizări
Mindo Dorohoi angajeaza inginer automatist. Relatii la telefon:0743146820 sau [email protected]

Mindo Dorohoi angajează electrician

Mindo Dorohoi angajează electrician
Mindo Dorohoi angajeaza electrician. Relatii la telefon: 0743146820 sau [email protected]

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri (Locație nouă în Dorohoi)

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri (Locație nouă în Dorohoi)
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri, locație nouă în Dorohoi. Oferim și cerem seriozitate ...

Teren de vânzare în Văculești

Teren de vânzare în Văculești
Teren de vanzare in Vaculesti! (linga statia de transport) 4 euro metrul patrat. Suprafata este de 72 ...

Apartament de vânzare 2 camere, Dorohoi, central

Apartament de vânzare 2 camere, Dorohoi, central
Vând apartament 2 camere, bucătărie, baie, 2 holuri, balcon închis termopan, semi decomandat ...

Caut chirie urgent

Caut chirie urgent
Caut chirie urgent (apartament) pot oferi doar 700 de lei. Telefon: 0746558810

Caut gazdă în Dorohoi

Caut gazdă în Dorohoi
Caut gazdă în Dorohoi! Relații la telefon: 0753869842

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro