Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, pentru NewsIn, că în instituția pe care o conduce nu există documente oficiale după care a fost făcută clasificarea universităţilor, subliniind că "aceast proces nu a fost realizat conform legii".

„Am început să căutăm aceste documente pentru că există cel puţin un proces, pe care Universitatea din Suceava l-a intentat Ministerului Educaţiei. Evident, noi, în proces, va trebui să ne ducem cu documente pentru a putea să apărăm poziţia instituţiei, numită Ministerul Educaţiei. Cel care a fost înaintea mea, domnul Liviu Pop, a căutat aceste documente şi mi-a transmis că ele nu există",
a mai spus Andronescu.

Ministrul Educaţiei a adăugat că procesul de clasificare a universităţilor "nu s-a făcut conform legii".

"Mi-e greu să spun de ce nu există aceste documente, dar este o constatare care nu poate fi trecută sub tăcere. Conform legii, întâi se elaborează metodologia cu privire la criteriile de clasificare. Nu s-a întâmplat acest lucru. Am sesizat la vremea respectivă, dar am rămas cu spusul. Întâi, s-au cerut datele de la universităţi. Acestea au vărsat în baza de date toate informaţiile solicitate, fără să existe metodologia despre care vorbeam şi care este prevăzută de lege. Apoi, ministerul a elaborat metodologia, deşi operaţiile trebuiau să fie invers. Tot conform legii, ministerul trebuia să angajeze prin licitaţie şi prin competiţie o instituţie internaţională abilitată să facă evaluări instituţionale şi clasificări. Ministrul de la vremea respectivă, atunci când a anunţat clasificarea a spus că este cea pe care a făcut-o EUA, adică Asociaţia Universităţilor Europene. Asociaţia spune că nu a făcut ea clasificarea. E greu de descifrat, fără să facem o aprofundare a acestei situaţii", a completat ministrul Educației.

Andronescu a preciziat că dacă nu vor fi găsite documentele menționate, „ar trebuie realizată o clasificare care să îndeplinească toate etapele şi procedurile, în ordinea prevăzută de lege".

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

andronescu
DorohoiNews.ro, 14-08-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați

GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați
GavroMarm SRL angajează șoferi, tăietori șlefuitori și muncitori necalificați  Posturi ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro