Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi: Săptămâna Educaţiei Globale marcată prin parteneriate

14 nov. 2012, Invatamant
Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi: Săptămâna Educaţiei Globale marcată prin parteneriate

Marţi 13 noiembrie 2012 profesorii şi elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi au fost gazdele elevilor din şcolile partenere în cadrul unei activităţi complexe ce a reunit sub deviza „Universul meu e acelaşi cu al tău” artele: literatura, muzica, dansul.

„Literatura este oglinda vieţii.” (Garabet Ibrăileanu)
„Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos.” (Platon)

„Dansul este limbajul ascuns la sufletului.” (Martha Graham)
Elevii au încercat împreună să demonstreze adevărul cugetărilor menţionate mai sus iar reuşita lor s-a concretizat în produsele finale ale muncii în echipă.

Activitatea a fost structură astfel:
·    prezentarea creaţiilor literare realizate de elevii talentaţi de la cele trei instituţii de învăţământ;
·    prezentarea colajelor şi a creaţiilor artistice având ca temă „Universul meu”;
·    dans modern (trupa de dans a Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” Broscăuţi – coordonator prof. Apostol Iuliana – Andreea);
·    interpretarea unor melodii populare de către elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, acompaniaţi la orgă de d-l prof. Hariga Dumitru Daniel (prof. de Educaţie muzicală).

Pentru munca şi talentul de care au dat dovadă toţi elevii au fost declaraţi câştigători şi au primit Diplome de participare. Organizatorii au hotărât să reunească toate creaţiile literare într-o antologie pe care o vor primi elevii implicaţi şi profesorii coordonatori ai echipelor.

Întreaga activitate a fost coordonată de d-ra prof. Tănase Andreea – Laura şi de d-na prof. Ignat Cristina, avându-l ca şi colaborator pe pr. prof. Creţu Vasile Ionuţ, în calitate de consilier educativ.
Profesorii parteneri ai acestui proiect au fost d-na Bălinişteanu Anca (consilier educativ) de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dorohoi şi d-na Apostol Iuliana – Andreea (consilier educativ) de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuţi.

Activităţile din cadrul parteneriatului vor continua pe parcursul anului şcolar pentru a marca evenimente importante.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (20)