Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi

Săptămîna Educației Globale a reprezentat și pentru noi, piticii de la Grădinița cu P.P. „Albă ca Zăpada” (nr. 7) Dorohoi, o săptămînă a mobilității pentru sustenabilitate.

Prima activitate derulată – „Și noi avem drepturi„ – ne-a ajutat să înțelegem mai bine drepturile și îndatoririle noastre, să ne formăm atitudini corecte față de propria persoană și de cei din jur, să fim mai buni, mai generoși. „Să ne cunoaștem, să ne acceptăm” a fost activitatea prin care noi, am cunoscut copii din diferite grupuri dezavantajate/categorii sociale, ne-am împrieteni și am învățat să ne respectăm unii pe alții.

În cea de-a treia zi am desfășurat activitatea „Suntem copiii Europei”, acesta fiind un prilej de a ne cunoaște prietenii europeni. Am pornit într-o excursie imaginară prin statele U.E., ne-am împrietenit și ne-am jucat împreună, ne-am încălțat cu cizmulițele Italiei și am dansat pe ritmurile spaniole. Joaca noastră a continuat și-n cea de-a patra zi când am învățat să fim bucătari iscusiți și gazde minunate. Din bucătăria spaniolă am învățat să gătim tortilla și ne-am delectat prietenii cu un delicios tiramisu italian, având grijă să nu uităm de faimosul ceai englezesc de la ora 17:00.

Mesajul întregii săptămîni a fost acela care a purtat și denumirea ultimei activități a săptămânii și anume de a nu uita cât de important este „Să zâmbim sub același soare!”. Astfel am participat cu plăcere la diferite  jocuri sportive și distractive.

Alături de noi au fost coordonatorii activităților: prof. Maria Enache, ed. Ștefănica Șchiopu, ed. Dorica Lungu, prof. Elena Lupu, ed. Doina Corlătianu, ed. Violeta Gealapu, inst. Elena Rusu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Grădinița Albă ca Zăpada DorohoiGrădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (2)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (3)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (4)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (5)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (6)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (7)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (8)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (9)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (10)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (11)Grădinița Albă ca Zăpada Dorohoi (12)
DorohoiNews.ro, 18-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro