Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Clubul copiilor Dorohoi

„Festivalul Naţional al Şanselor Tale” (19-25 noiembrie 2012) derulat sub egida Anului european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, se înscrie într-o amplă mişcare de dezvoltare a Europei ca spaţiu comun al învăţării, precum şi al promovării dialogului intercultural şi al creşterii gradului de conştientizare a diversităţii culturale bazate pe valori comune.
    
Cercul de Cultură şi Civilizaţie Engleză, coordonat de prof. Monica Ifrim, în parteneriat cu elevii clasei a XI-a E de la Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi, a celebrat acest festival în data de 23 noiembrie 2012, prin organizarea activităţii educative „Mirajul creativităţii” adresată atât elevilor, cât  şi părinţilor.
    
Cele cinci ateliere de lucru - Teatru (coordonat de elevele Jitaru Sabina, Pădurariu Simona şi Ursuleanu Smaranda ), Energizer (coordonat de elevii Anton Andreea şi Rotariu Eduard), Dans (coordonat de eleva Cărăuşu Andreea), Team Building (coordonat de elevele Abuziloaie Mădălina şi Bejinariu Maria) şi Karaoke (coordonat de elevele Diaconu Laura, Labuşteanu Cătălina şi Tudosă Diana) - i-au stimulat şi antrenat pe toţi participanţii să pătrundă în mirajul creativităţii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Clubul copiilor DorohoiClubul copiilor Dorohoi (2)Clubul copiilor Dorohoi (3)Clubul copiilor Dorohoi (4)Clubul copiilor Dorohoi (5)Clubul copiilor Dorohoi (6)Clubul copiilor Dorohoi (7)Clubul copiilor Dorohoi (8)Clubul copiilor Dorohoi (9)Clubul copiilor Dorohoi (10)Clubul copiilor Dorohoi (11)Clubul copiilor Dorohoi (12)Clubul copiilor Dorohoi (13)Clubul copiilor Dorohoi (14)Clubul copiilor Dorohoi (15)Clubul copiilor Dorohoi (16)Clubul copiilor Dorohoi (17)
DorohoiNews.ro, 24-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

24.11.2012 la 23:29

Felicitari atat tinerilor cat si d-nei diriginte ce i-a format.

24.11.2012 la 23:14

O activitate deosebita, cu oameni minunati, deci nu poate rezulta decat un final frumos si cateva deprinderi esentiale conturate pentru viata! Incetul cu incetul, activitate dupa activitate, reusim sa scoatem la suprafata tot ce avem mai frumos, reusind sa impartasim si celorlalti o particica colorata a sufletului nostru! Aceasta activitate ne-a invatat sa ne descoperim pe noi ca oameni si, mai ales, sa intelegem ca indiferent de varsta inca ne putem modela in cel mai profund mod!

24.11.2012 la 19:43

Implicandu-ne, am invatat sa interactionam frumos, sa comunicam si sa ne cunoastem mai mult decat am putea sa o facem in mod obisnuit. Fiecare activitate este un pas in plus pentru a deveni mai buni, impartasindu-ne munca si invatand lucruri esentiale pentru noi, ca elevi, dar mai ales ca oameni.

24.11.2012 la 16:29

De la prima activitate la care am participat am ştiut că acestea formează elevul-om în devenire, îl modelează încet şi frumos. Cultivă şi dezvoltă aptitudini. Mai pe scurt, ne învaţă să fim mai buni şi să privim altfel, dar nu în ultimul rând să vedem.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împărtășește durerea ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro