Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sala_sport

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, vineri, că, de anul viitor, începând cu clasele a V-a şi a IX-a, când vor fi schimbate planurile cadru, vor fi introduse gradual patru ore de educaţie fizică pe săptămână.

„Vom introduce gradual patru ore de educaţie fizică pe săptămână, pentru că, dacă mâine ar fi să facem patru ore de educaţie fizică pe săptămână, primii care ar avea dureri de cap ar fi primarii, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean şi domnul inspector şcolar general, pentru că nu avem deocamdată spaţiile necesare. Ar fi şi o problemă de încadrare, pentru că nu avem suficienţi profesori. Va trebui încet, încet să îi recuperăm, pentru că profesori de educaţie fizică există. Deci, gradual, de la anul, de la a V-a, respectiv de la a IX-a, vom introduce patru ore de educaţie fizică”, a declarat Pricopie.

Remus Pricopie a mai spus că se va face în aşa fel încât orele de educaţie fizică să fie cuplate două câte două. „Adică, nu se duce copilul de patru ori la educaţie fizică, ci se duce de două ori pe săptămână, mai ales că dintr-o oră de educaţie fizică, nu foloseşti decât vreo 25 de minute. Pentru că un copil are nevoie să se dezbrace, să se încălzească, să înceapă exerciţiile, să se dezaburească, să se îmbrace şi să iasă pe uşă fără să răcească. Dacă vei cupla două ore, poţi să faci cam o oră şi zece minute educaţie fizică”, a mai spus ministrul. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sala_sport
DorohoiNews.ro, 09-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

14.02.2013 la 20:10

avea dreptate cineva scoala romaneasca scoate numai p.....

10.02.2013 la 12:26

Acest ministru e rupt de realitate si, intr-adevar, il intrece pe Funeriu in prostie! Ba afirma ca vrea sa faca invatamant cu tableta, ba ca nu exista profesori de educatie fizica suficienti, apoi se contrazice spunand ca exista profesori, dar trebuie "recuperati"... Ma intreb, cate ore vor avea elevii de clasa a IX-a pe saptamana? Orarul fiicei mele, care este eleva in clasa a IX-a, este in prezent foarte incarcat, avand 32 de ore/saptamana. Introducandu-se inca 2 ore de educatie fizica, s-ar ajunge la 34 ore/sapt. Adica in 4 zile va avea cate 7 ore, iar in cea de-a cincea zi va avea 6 ore. Domnule ministru, elevii astia cand se mai odihnesc si cand isi mai pregatesc temele pentru ziua urmatoare? Coborati cu picioarele pe pamant, ganditi inainte de a lua decizii (daca aveti cu ce!!!)si nu mai faceti schimbari de dragul schimbarii!

09.02.2013 la 22:23

1. desteptule, la matamatica, romana, engleza etc elevii sunt verificati la teme, deci tot se pierd 20-25 minute din ora.2.daca am un copil obez ii voi scoate scutire decat sa aiba de ce rade colegii la ora sau ca sa nu i se faca rau.Mai bine le-ati da fructele la scoala, nu batoane de paine cu E-uri care umfla elevii sau lapte stricat ori subtiat cu apa. De unde ai aflat matale, geniule, ca daca face o ora si 10 minute va slabi?fa un studiu la minister, pe ministrii burduhosi si vezi daca slabesc, iar daca rezultatele ies pozitive poti aplica lucrul asta si pe elevi. Dintre toti ministrii cred ca esti cel mai prost, desi credeam ca Funeriu nu poate fi depasit la acest capitol!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Răsad la pahar bine înrădăcinat, Soi Gigantela,unifer, incepe coacerea la 21 mai, productiv, ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro