Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Constantin Voiniciuc, initiator proiect Robo Hand

Elevii români utilizează tehnologiile digitale pentru a revoluționa medicina, energia și educația. Chirurgia robotică este unul dintre domeniile de viitor ale tehnologiei cu impact în lume – în țara noastră s-au efectuat până în prezent peste 600 de operații ce utilizează această tehnologie . Numărul acestora și capacitatea de a realiza operații la distanță ar putea crește exponențial în următorii 5 ani datorită proiectului mâinii bionice, realizat de elevul botoşănean Constantin Voiniciuc. Astfel, utilizarea noilor tehnologii cu impact în medicină, energie sustenabilă sau educație digitală devine esențială pentru avansarea și inovarea în aceste domenii.

Programul educațional Tech School, inițiat de UPC România în 2012, a anunțat cei 4 câștigători ai competitiției naționale de proiecte, ale cărei premii au o valoare totală de 18.000 EURO. Premiile constau în bugete alocate pentru implementarea proiectelor clasate pe primele trei locuri și o excursie în tabăra organizată de NASA – premiul special acordat unui proiect de astronomie. „Robo Hand”, proiectul mâinii bionice realizat de Constantin Voiniciuc, este marele câștigător al primei ediții Tech School.

Prin amplificarea forței și controlului mâinii robotice, Constantin poate determina transformări la nivelul chirurgiei românești, mâna robotică putând fi un prototip utilizat pe scară largă în operațiile de extremă precizie și în domeniul telemedicinei în intervențiile de la distanță. Bugetul de 7.000 EURO pe care l-a câștigat îl va ajuta pe Constantin Voiniciuc, elev în clasa a XII-a în Botoșani, să dezvolte și să implementeze o versiune avansată a prototipului la care lucrează deja din timpul competiției.

Costin Costea, elev în clasa a X-a în Slobozia, creatorul tricoului de la care îți poți încărca telefonul mobil, are, de asemenea, un prototip în lucru. „Modul în care generația actuală percepe și utilizează energia convențională poate fi transformat definitiv prin dezvoltarea acestui tip de invenție.”, spune Costin. Cu ajutorul celor 5.000 EURO, ghidat de sfaturi din partea mentorilor și specialiștilor Tech School, el va putea să extindă capabilitățile de utilizare ale tricoului la alte dispozitive mobile și să optimizeze timpii de încărcare. Costin are, astfel, în plan să devină unul din promotorii, în România, ai tendinței globale de tehnologie ce interacționează cu îmbrăcămintea oamenilor.

„Mi-am dorit să creez o aplicație care să determine o tendință printre tinerii din România. Prin iGrammar, ei pot să învețe mult mai ușor și mai natural regulile limbii române.”, spune Florin Gheorghe, elev în clasa a XII-a în Ploiești, a cărui aplicație – iGrammar – realizează automat online analize de sintaxă și de corectitudine a topicii. El plănuiește să utilizeze grant-ul de 3.000 EURO pentru a dezvolta o suită de aplicații pentru PC-uri și dispozitive mobile în domeniul gramaticii și vocabularului, domeniu ce a cunoscut un declin în ultimii ani în România.

Ideea de a creea un observator mobil pentru copiii din localități ce nu beneficiază de observatoare astronomice i-a adus lui Miriam Buzgău premiul special Tech School, la categoria astronomie. Miriam a câștigat o participare la tabăra de vară organizată de Kennedy Space Center – centrul educațional al NASA, premiu care valorează aproximativ 3.000 de EURO. Ea va avea astfel oportunitatea să cunoască cele mai noi și importante tehnologii digitale în domeniul înțelegerii astronomiei pentru generațiile actuale.

„Cu Tech School am reușit să descoperim tineri extraordinari și idei îndrăznețe, să facem cunoscute proiectele lor inovatoare – combinația ideală între creativitate și tehnologie. Inovația este pentru noi, UPC, un modus vivendi. Iar tinerii din Tech School au dovedit că acest lucru este valabil și pentru ei. Cred că cea mai mare realizare Tech School și motivul principal de mândrie pentru UPC este că am reușit să aducem în atenția tuturor potențialul enorm al generației actuale de tineri, care inovează și folosesc tehnologiile într-o varietate de moduri creative și cu o ușurință uimitoare. Suntem aici pentru a-i susține în continuare, a le oferi platforma și resursele de care ei au nevoie pentru a-și duce mai departe visurile. Cred că spiritul inovator al acestei generații și potențialul pe care îl are pot fi un adevărat brand pentru țara noastră”, declară Severina Pascu, CEO UPC România.

„Cred că odată cu Tech School, copiii din România nu mai trebuie doar să viseze la următoarele invenții. Platforma, mentorii, comunitatea formată și acum, cei 4 câștigători sunt tot atâtea motive pentru ca ei să înceapă să imagineze și să creeze cu adevărat tehnologii care să ne impacteze viața din prezent și să ne determine să ne gândim la cum va arăta viitorul datorită lor”, declară Aurora Simionescu, Einstein Fellowship la Stanford / NASA.

Tech School are la bază o competiție pe 3 arii ale tehnologiei – programare, robotică și astronomie. În această competiție au participat copii de gimnaziu și liceu care și-au înscris pe platforma TechSchool.ro ideile despre cum pot schimba viața de zi cu zi a oamenilor prin tehnologie. Ei au concurat pentru 4 premii, 3 dintre acestea constând în implementarea propriilor proiecte, premiul special fiind participarea în tabăra de vară pentru elevi organizată de NASA.

Competiția de proiecte din cadrul programului educațional Tech School a beneficiat de un juriu internațional în cadrul căruia au analizat fezabilitatea și ingeniozitatea proiectelor oameni de știință români, mentori în cadrul programului, precum Adrian Stoica – Advanced Robotics Research la NASA/JPL, Aurora Simionescu – Einstein Fellowship Research, Stanford/NASA, Adrian Buzatu – cercetător în cadrul proiectului Atlas la CERN, Cătălin Buliga – CTO al UPC România și Alin Jderu, multiplu premiat în cadrul concursurilor internaţionale de robotică.

În cadrul programului, peste 220.000 de pasionați de tehnologie au interacționat pe platforma online în primele 6 luni de la lansare. În jurul celor 3 domenii de tehnologie s-a format o comunitate activă de 3.700 utilizatori și promotori ai Tech School care au generat peste 530 de proiecte. Tinerii au acces în continuare pe TechSchool.ro la știri, tutoriale, materiale video și interviuri din aria celor mai noi tehnologii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Constantin Voiniciuc, initiator proiect Robo Hand
DorohoiNews.ro, 22-02-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro