Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi concurs reciclare

Concursul național pentru conștientizarea reciclării recipientelor PET „Școli pentru un viitor verde – EDUPET 2012” a ajuns la final și pentru echipa verde de la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi.

Desfășurat pe parcursul anului 2012, proiectul a fost organizat de Asociaţia „Şcoli pentru un viitor verde”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi susţinut de Administraţia Fondului de Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, mobilizând elevi, cadre didactice, constituind un factor educativ esențial în educația pentru sănătatea mediului în care trăim.

Organizatorii au pus la dispoziţia şcolii un TEPET, aparat de compactare la cald a pet-urilor din plastic, prin care se evită formarea deşeurilor. Este impresionantă acțiunea cumulată a celor implicați, care au reușit, astfel, să compacteze 31376 recipiente PET și să trimită spre centrul S.C. Goldana S.R.L. Dorohoi, 402 kilograme PET-uri compactate. Din dopurile acestor PET-uri, copiii au realizat lucrări deosebite: Școala viitorului, Pom de Crăciun, etc.
             
Eforturile lor au fost răsplătite prin acordarea diplomei „Mențiune”, la Secțiunea „Terra Magazin”, 11-18 ani,ce va fi înmânată, la Gala de premiere din data de 15 martie 2013, la sediul Ministerului Educației Naționale.
              
Iată ce a însemnat proiectul „Școli pentru un viitor verde” la nivel național:
·    3 000 de unități școlare participante;
·    90 000 de elevi și cadre didactice implicate;
·    154 000 kg de PET-uri compactate;
·    3 400 000 de PET-uri colectate;

„Sensibilizarea copiilor trebuie să meargă pe linia cultivării respectului față de mediul natural, a folosirii rationale a resurselor,a responsabilizării în legătură cu gestionarea deșeurilor, a estetizării mediului. Prin implicarea copiilor în astfel de proiecte, sperăm, ca generațiile viitoare să respecte și să ocrotească natura, să devină prietenii naturii și astfel să contribuie la reconstrucția unui mediu verde și sănătos. Felicitări elevilor, personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic participant la proiect”, Coordonator proiect, prof. Iulia Chițac.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi concurs reciclareDorohoi concurs reciclare (2)Dorohoi concurs reciclare (3)Dorohoi concurs reciclare (4)Dorohoi concurs reciclare (5)edupet 2012
DorohoiNews.ro, 05-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro