Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_09

În perioada 6-7 martie 2013, se desfășoară la nivel național o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona unităților de învățământ preuniversitar.

Pe linie de Poliție Rutieră vor fi activate patrulele școlare de circulație, sub directa coordonare a polițiștilor rutieri, în vederea însușirii corecte a normelor rutiere și respectarea acestora de către toți elevii, contribuind astfel la formarea și consolidarea deprinderilor de comportament civilizat și preventiv pe drumurile publice precum și la evitarea implicării tinerii generații în accidente de circulație.

„Vor fi urmărite respectarea normelor rutiere privind circulația pietonilor precum și acordarea de prioritate acestei categorii de participanți la trafic. Privitor la reînființarea patrulelor școlare este o idee bună și urmează să luăm legătura cu profesorii coordonatori care au desfășurat aceste activități și în trecut, în vederea menținerii acestor patrule și posibilitatea dotării acestora din punct de vedere logistic.”, a declarat pentru Dorohoi News, subinspector Tudor Turcu, șeful Biroului Rutier Dorohoi.

În această idee miercuri, 6 martie 2013, cadre de poliție din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au coordonat activitatea patrulei școlare din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi.

„Cred că reînființarea patrulelor școlare este o idee foarte bună pentru că îi implică pe copii și în activități practice de învățare a regulilor de circulație. Fără aceste patrule școlare, comportamentul în trafic era învățat mai mult teoretic și ca orice activitate învățată numai din teorie, eficiența este mult mai mică decât atunci când este dublată de practică. Copiilor le face foarte mare plăcere să se implice în astfel de activități practice. Privitor la acest lucru, școala trebuie să fie deschisă pentru colaborarea cu mai mulți factori educativi din comunitate care pot contribui la educația copilului. Este un lucru benefic care îi responsabilizează și îi conștientizează asupra necesității păstrării regulilor de circulație și disciplinei în trafic.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, prof. Marius Ionescu, directorul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălnicenu” Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_09Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_01Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_02Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_03Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_04Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_05Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_06Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_07Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_08Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_10Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_11Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_12Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_13Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_14Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_15Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_16Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_17Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_18Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_19Patrula Scolara_Scoala Mihail Kogalniceanu Dorohoi_20
DorohoiNews.ro, 07-03-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro