Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_20

Vorbim cu uşurinţă despre informaţie și zilnic ţinem legătura cu prietenii prin e-mail şi rețele de socializare. Internetul ne oferă informaţii de ultimă oră în numai câteva secunde, însă există şi numeroase vulnerabilităţi care afectează grav viaţa reală.

În perioada 14 martie 2013 – 5 aprilie 2013, la Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi s-a desfăşurat un Proiect Educațional intitulat „Internetul – prieten sau dușman”, la care au participat 90 de elevi ai școlii.

Temele și obiectivele principale au fost conștientizarea și informarea elevilor din ciclul gimnazial asupra dependenței și a pericolelor care se află pe internet. În cadrul proiectului a fost organizată o expoziție de desene care a fost vizitată de toți elevii școlii și s-au organizat trei întâlniri cu grupuri de elevi din clasele V-VIII, unde au fost abordate teme precum „Dependența de internet”, „Rețelele de socializare” și „Pericolele de pe internet”. Proiectul s-a finalizat prin angrenarea elevilor participanți la cele trei întâlniri într-o Competiție-Concurs, unde aceștia s-au întrecut în efectuarea de compuneri, desene și prezentări PowerPoint, cu tema „Internetul – prieten sau dușman”.

Proiectul a fost inițiat de Andrei Birta, informatician al Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, cu sprijinul directorului școlii, prof. Marius Ionescu, psihologului școlar Iftimiciuc Antonela și profesorilor: Viorel Andrioae, Adina Clisu și Cătălina Antonescu.

„Internetul și tehnica de calcul este o unealtă modernă fără de care lumea nu s-ar putea dezvolta. Internetul oferă posibilități foarte multe pentru comunicare și dezvoltare însă ascunde și multe pericole pe care noi acum începem să le descoperim. Sper ca toți elevii care au fost implicați în proiect să rămână cu informații esențiale despre pericolele care se află pe internet pentru a le putea evita în viitor. Totodată țin să îi felicit pe toți cei care s-au implicat în acest proiect pentru munca și seriozitatea de care au dat dovadă.”, a declarat pentru Dorohoi News, prof. Marius Ionescu, directorul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi.

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_20Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_01Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_02Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_03Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_04Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_05Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_06Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_07Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_08Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_09Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_10Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_11Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_12Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_13Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_14Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_15Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_16Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_17Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_18Proiect - Internerul, prieten sau dusman - Scoala 8 Dorohoi_19
DorohoiNews.ro, 08-04-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro