Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Senator Doina Federovici

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Învățătorului, senatorul Doina Federovici a ținut să le transmită câteva cuvinte tuturor învățătorilor din județul Botoșani.

Vezi mesajul:


La ceas de sărbătoare, îi evocăm pe învăţători, pe făuritorii de „oameni” şi succesele lor.  De când există şcoala românească, învăţătorul a avut un rol esenţial în pregătirea elevilor.

Mai mult încă, în satul românesc tradiţional, cele mai importante personalităţi erau şi continuă să fie primarul, preotul şi învăţătorul. Şi nici nu ar putea fi altfel, atâta timp cât până şi destinele celor mai învăţaţi dintre noi, fie aceştia şi savanţi de renume, sunt legate nemijlocit de omul care, aşa cum îndreptăţit se spune, „ne-a pus condeiul în mână”.

Recunoaşterea obţinută prin prezenţa la catedră a unor dascăli cu o pregătire excelentă, prin formarea unor discipoli şi a unei şcoli a fost întregită de absolvenţii învăţământului care au avut realizări deosebite în variate domenii de activitate. Din acest punct de vedere, moştenirea lăsată de fiecare generaţie a fost una cu adevărat generoasă si cred cu fermitate că învăţătorul are, alături de părinţi, rolul cel mai important atât în viitoarele performanţe şcolare ale elevului, cât mai ales în procesul de educare a acestuia. El este nu numai cel care transmite elevilor primele noţiuni ale instrucţiei şcolare, ci şi cel care continuă, la un alt nivel, procesul de educaţie început în familie

Vă transmit cu căldură toată stima și aprecierea mea, a unui fost elev și actual părinte conștient că învăţătorul este  orientat spre viitor, oferind condiţii de afirmare tinerei generaţii.
 
Va doresc multi ani frumoşi şi buni!
 
Doina Elena Federovici


DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Senator Doina Federovici
DorohoiNews.ro, 05-06-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat

SC angajează persoană pentru secretariat
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat. Număr contact: 0751201821

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro