Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sa spargem tacerea Dorohoi

În cadrul proiectului socio-educaţional „Să spargem tăcerea” s-a desfăşurat  joi, 13 ianuarie 2011, un atelier de lucru la Colegiul National „Grigore Ghica„ Dorohoi. Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia pentru Solidaritate şi Dezvoltare Comunitară CIVICUS, Consiliul Local Dorohoi in parteneriat cu Consiliul Municipal Cholet.
     Activitatea a fost coordonată de prof. Marius Ionescu, coordonator al proiectului şi preşedinte al asociaţiei Civicus şi de prof. Otilia Puiu, consilier educativ al Colegiului Naţional “Grigore Ghica”. Atelierul de lucru in cadrul căruia au participat 23 de părinţi, reprezentanţi ai Consiliului  Reprezentativ al Părinţilor, a scos in evidenţă rolul scolii ca spaţiu al transparenţei şi comunicării cu referire la formele de violenţă, la care adolescentul este expus. “Activitatea a avut ca scop implicarea părinţilor ca parteneri în educaţia tinerilor împreună cu şcoala şi instituţiile locale, în acţiuni care să ajute la prevenirea şi combaterea oricărei forme de violenţă”, a spus prof.Otilia Puiu. (DorohoiNews.ro)

 Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sa spargem tacerea Dorohoi
DorohoiNews.ro, 24-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

25.01.2011 la 14:01

IDEEA ESTE EXCELENTA ...DAR TREBUIE PROMOVATA IN TOATE SCOLILE IN SPECIAL DIN DOROHOI UNDE ACTELE DE VIOLENTA SE INMULTESC ... AR FI NECESAR UN PSIHOLOG CARE SA CONSILIEZE ELEVII CU COMPORTAMENT VIOLENT SI SA II MONOTORIZEZE PERMANENT ... EXISTENTA IN SCOALA DE AFISE, PLIANTE NON VIOLENTA ... IMPLICAREA TUTUROR CADRELOR DIDACTICE IN ACTIVITATI LUNARE ...REALIZAREA DE FILME NON VIOLENTA ... SI SA SE INCEAPA DE LA CLASELE I-IV, CACI SI ACOLO AU APARUT ACESTE PROBLEME...SUNT MULTE DE FACUT PE ACEASTA TEMA ..SI VIOLENTA IN FAMILIE TREBUIE DISCUTATA ... BATAILE STRADALE INTRE ELEVI DE TOATE VARSTELE...TREBUIE INITIAT UN PROIECT CU PARTICIPAREA TUTUROR SCOLILOR SI A POLITIEI LOCALE ...MULT SUCCES!!!!!!!!!!!!SPER SA REALIZATI OBIECTIVELE PROPUSE ...

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro