Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

perle-la-bac

Profesorii de limba română din Timiş s-au distrat copios chiar din prima zi în care s-au apucat de corectat lucrările elevilor care au susţinut examentul de Bacalaureat. Lucrările conţin zeci de „perle”, iar exclusivtm.ro a selectat o parte dintre ele:

Absolvenţii de liceu (real şi ştiinţe umane) au avut două texte literare, cu 10 cerinţe, plus să argumenteze „utilitatea scrierii unui jurnal la vârsta adolescenţei” sau “importanţa alegerii unui model în viaţă”.

Vă prezentăm mai jos câteva „perle”:


„Poetul avea o fixaţia pe poza lui Ann pentru că atuncea, în vechime nu era Facebook ca să vadă toate panaramele dezbrăcate pe toţi pereţi. Şî ea perversa o lăsat poza ei în vitrină la foto pe unde ştia că trece poetul”

„Se uita cu jenă la poza capului iubitei lui din vitrină la fotograf că făceau mişto băieţii de la terasă de iel.  Fotografia avea buzele surâzătoare. Ia lăsat-o iubita lui ca atunci când este plecat cu treabă, el să nu uite de faţa ei”

„Ann avea nişte trăsături de gen epic. Era epică. Sebastian era mai puţin epic deşi avea potenţial întrucât îi plăceau pozele, dar e mai mult curentul liric”

„Jurnalul e mai puţin bun când la 16 ani mama găseşte scrise lucruri personale, că am luat bătaie s-au de ce fete îmi place”

„Eminescu minţea în poezi cu viziunea lui despre lume cu iubire, cu sentiment, cu pus de suflet în relaţiea ce nu era el, nu era adevărat că am văzut şi la televizor că mergea și prin locuri necurate și că a murit de sifilis”

„Cătălin Botezatu este un model în viaţă pentru orice fiinţă pentru că el ia fete din viaţa reală şi le duce şi le îmbracă la Bucureşti şi pe unele chiar mai adânc în Europa”

„Pe lângă modelul meu în viaţă eu am şi modele în viaţă, care sunt animatoare, cu care mă înţeleg bine, cu unele merg chiar la ştrand, când nu sunt obosite noaptea după dans. Au o viață bună, deci așa vreau să ajung și eu” Sursa: realitatea.net


DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

perle-la-bac
DorohoiNews.ro, 03-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

03.07.2013 la 17:58

Trebuie să fii un om tare rău.Dragă Nikol, îmi pare tare rău pentru tine că viața-reiese din spusele tale- te-a dezămăgit dăruindu-ți părinți care nu te-au educat, apoi profesori la fel de dezinteresați de educația ta, iar tu,draga de tine, ai fost tare doritoare. Îți doresc să devii părinte și să fii felicitată pentru "generația de inculți" pe care o vei da, pt că un om ca tine numai inculți ar putea da doar pentru gândirea pe care o ai.Felicitări, te asemeni inculților!!!

03.07.2013 la 13:52

Nikol,o fi si parintii de vina,dar prea putin,parintii mei nu au fost niste oameni educati au facut doar 4 clase,dar educatia primita la scoala si modalitatea profesorilor de a preda conteaza foarte mult.Daca generatiile actuale au un nivel redus de educatie e pentru ca in scoli nu sunt profesori intrati pe merite,dat fiind si notele lor de la titularizare care rar depasesc nota 7,deci ei sunt cei ce ne educa copii.Sunt enorm de multe exemple de dat pentru ca am copii in scoala,si am ajuns sa facem meditatii sa inteleaga copii cat de cat materia,ca la clasa se bat campii.Pe timpul comunismului sa fii cadru didactic era o profesie de onoare,acum o fac din necesitate,din necesitatea de a avea un loc de munca...si de aici si lipsa de motivatie.

03.07.2013 la 11:27

Nu sunt de vina nici parintii si nici profesorii,ci SISTEMUL bolnav de acum plus internetul si mas media ,etnobotanice si anturajul,coruptia,hotia ,prostitutia,nesiguranta unui loc de munca ,minciuna astea ar fi cateva cauze care bulverseaza tineretul de astazi ..!!! Si ca sa se stie pana in 1990 am avut una din cele mai dezvoltate agriculturi din Europa dar ....

03.07.2013 la 10:46

trebuie felicitati dascalii ce i-au avut in scoala primara si parintii. Educatia lor se vede in modul de exprimare si nu in cele din urma in comportament. Tara are nevoie de tarani in viitorul apropiat pentru ca este singura varianta de relansare a economiei romanesti. Europa are un excedent de idioti, asa ca veti ramane acasa, nu va faceti iluzii ca plecati din tara. Felicitari parintilor si profesorilor pentru aceste generatii de inculti !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro