Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_01

Grădiniţa „Albă ca zăpada” din Dorohoi a fost vineri, 12 iulie 2013, gazda reuniunii finale din cadrul proiectului social „Grădiniţa de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă”, care a mai inclus Concursul judeţean „Siguranţa înseamnă viaţa” si un Simpozion judeţean, întreaga paletă de activităţi derulându-se în perioada 1 februarie – 15 iulie 2013.

Coordonatorii proiectului, unic la nivel naţional, au fost Grădiniţa cu Program Prelungit „Albă ca zăpada”, structură a Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Romanescu” Dorohoi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” Botoşani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria municipiului, Grădiniţa cu Program Prelungit „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Clubul Copiilor şi Elevilor, Casa municipală de Cultură, Biblioteca municipală, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”, SC UNIRII SRL din Dorohoi şi Palatul Copiilor şi Elevilor din Botoşani.

Aşa cum am aflat de la organizatori, activităţile proiectului (proiect care a antrenat, spre exemplu, pe parcursul desfăşurării Concursului judeţean din perioada mai-iunie a.c., 32 de unităţi de învăţământ din judeţele Botoşani, Dolj, Gorj, Caraş-Severin, Covasna, Tulcea şi Municipiul Bucureşti sau în cadrul Simpozionului, cu aceeaşi tematică, 23 de cadre didactice din unităţi şcolare din diferite judeţe ale ţării) au vizat formarea unui comportament preventiv în rândul preşcolarilor, implicarea elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi practice de educaţie în domeniul incendiilor şi a limitării consecinţelor acestora, valorificarea experienţelor din acest domeniu, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat între unităţile şcolare şi cadrele didactice implicate.

Activităţile din etapa finală a proiectului şi a „Grădiniţei de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă”, au constat în concursul de evaluare „Micul pompier”, ce a cuprins dezlegarea de ghicitori şi rezolvarea de chestionare (coord. educ. Dorica Lungu şi Doina Corlateanu), vizionarea scenetei „Mic si mare” (coord. prof. Maria Enache, Cristina Chiţan si Ştefănica Şchiopu), interpretată de micii actori pompieri, participanţi la Grădiniţa de vară şi un exerciţiu de evacuare, simulând o situaţie, în care s-a produs un incendiu.

Echipa de proiect (formata din prof. Cristina Chiţan, prof. Elena Lupu, prof. Anca Brînzei, prof. Dorica Lungu, prof. Doina Corlateanu), a organizat, la momentul de evaluare finală a proiectului o adevărată activitate demonstrativă şi o lecţie aplicativă interactivă şi interdisciplinară punând accentul pe joc, şi valorificând creativitatea şi originalitatea, în exprimare a preşcolarilor.

După cum au precizat organizatorii, proiectul este unic prin temă, la nivel naţional, bucurându-se de o agendă diversă şi având un impact deosebit în oferta educaţională, pentru perioada verii: „Coordonatorii acestui proiect, au fost prof. Paula Gavriluţă – inspector de specialitate, ISJ Botoşani; prof. Daniela Şlincu – directorul Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Romanescu” Dorohoi; prof. Maria Enache – responsabil, structură şcolară; prof. Anişoara Doiniţa Dupu - director; locotenent-colonel Radu Ţipişcă – reprezentantul ISU Botoşani. Atât prin concursul de artă plastică, cât şi prin activităţile derulate în cadrul Grădiniţei de vară, copiii s-au manifestat prin diverse forme de exprimare, fie artistică, fie comunicativă, demonstrând că iniţiativa noastră s-a bucurat de o bună percepţie, incluzând aici şi calitatea materialelor didactice, care au fost incluse în cadrul primei ediţii a unui simpozion, unic şi reprezentativ prin temă. Aducem mulţumiri, cu această ocazie, cadrelor didactice implicate, partenerilor şi coordonatorilor cât şi personalului nedidactic şi auxiliar. Apreciem contribuţia deosebită pe care au demonstrat-o cadrele didactice, elevii şi preşcolarii de la Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Grădiniţele nr. 4 şi 6, Şcoala „Al. I. Cuza” şi „Mihail Kogălniceanu” - clasele pregătitoare, din Dorohoi.” a remarcat pentru Dorohoi News, prof. Maria Enache, responsabil de structură şcolară.

„Educarea, formarea şi pregătirea copiilor şi a cadrelor didactice sub aspectul preventiv, în situaţiile de urgenţă, constituie o prioritate, în parteneriatele cu unităţile şcolare. Doresc, ca acest proiect, să capete un caracter naţional, aşteptând, în acest sens, o reacţie pozitivă din partea Ministerului Educaţiei Naţionale. La nivelul judeţului Botoşani, activează 250 de cercuri şcolare aplicative, pe acest profil, iar concursul „Micul pompier”, aflat la a VI-a ediţie, câştigă notorietate. În aceeaşi ordine de idei, aduc în atenţie şi concursul destinat copiilor cu CES, incluzând aici, în cadrul grupului ţintă şi atragerea persoanelor adulte, a celor neîncadrate, în scopul lărgirii accesului la informaţie. Campaniile pe care le-am iniţiat, având, în obiectiv, instruirea privind protecţia gospodăriilor, folosirea instalaţiilor, controalele şi colaborările cu administraţiile comunelor, pe tema educării în spiritul prevenirii incendiilor, s-au soldat cu activităţi complexe, în spiritul prevenirii şi luării măsurilor corespunzătoare, formării unei atitudini responsabile în acest domeniu.”, a concluzionat pentru Dorohoi News, locotenent-colonel Radu Ţipişcă.



 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_01Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_02Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_03Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_04Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_05Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_06Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_07Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_08Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_09Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_10Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_11Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_12Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_13Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_14Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_15Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_16Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_17Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_18Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_19Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_20Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_21Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_22Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_23Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_24Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_25Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_26Gradinita Alba ca Zapada Dorohoi_27
DorohoiNews.ro, 13-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.07.2013 la 12:35

,,SIGURANTA INSEAMNA VIATA '', IAR PROIECTELE D-VOASTRA INSEAMNA SERIOZITATE, DARUIRE SI MULTA , MULTA MUNCA.FELICITARI DOAMNELOR EDUCATOARE IMPLICATE IN PROIECT, IN SPECIAL DOAMNEI PROF . TUCA ENACHE. SANATATE SI PUTERE DE MUNCA!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro