Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Clubul Copiilor si Elevilor Dorohoi

„Folosirea înţeleaptă a timpului liber este un produs al culturii şi al educaţiei.” (Bertrand Russel)
Clubul Copiilor şi Elevilor este o instituţie de învăţământ în care timpul liber, cultura şi educaţia îşi dau mâna zi de zi, cu scopul nobil de a fructifica predispoziţiile native şi interesele elevilor care îi frecventează cursurile.

Mai mult decât atât, clubul copiilor reprezintă un spaţiu propice socializării elevilor de diferite vârste, în care se încurajează comunicarea, deschiderea spre nou şi creativitate, cultivarea bunului gust şi al ambiţiei, toate acestea fiind atât de necesare integrării în societate a adultului de mai târziu.  
    De 54 de ani, comunitatea dorohoiană şi cele din împrejurimi beneficiază de cursurile organizate la Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi (fosta Casă a Pionierilor şi Şoimilor Patriei), care a făcut să răsune numele municipiului prin rezultatele deosebite obţinute de elevii pregătiţi în această unitate.
    De-a lungul timpului, Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi a suferit numeroase modificări în ceea ce priveşte oferta educativă, astfel încât, în anul 2004, aceasta a ajuns la 5 cercuri. În urma unor eforturi susţinute, în anul 2008, s-a înfiinţat al 6-lea cerc, iar astăzi oferta unităţii este formată din:
Educaţie civică (Teatru şi Mâini îndemânatice) – coordonator : prof. Irina-Maria Miron (titular, director);
Orchestră populară – coordonator: prof. Marcel Dupu (titular, director al Palatului Copiilor Botoşani, prin detaşare în interesul învăţământului);
Matematică aplicată în tehnica de calcul – coordonator: prof. Mihaela-Laura Bolohan (titular);
Pictură-desen – coordonator : prof. Daniel Puhăcel (titular);
Muzică folk – Muzică uşoară – coordonator : înv. Paul-Ciprian Mihai (titular);
Dansuri populare – coordonator: prof. Constantin Dicu (detaşat la cerere, de la Şcoala cu Clasele I-VIII Copălău).
    Din septembrie 2010, s-a înfiinţat un post de corepetitor şi inginer de sunet, ocupat de ing. Constantin Scripcariu. Personalul nedidactic este format din: Stelică Buliga (îngrijitor) şi Florin Iacob (muncitor II, cu atribuţiuni de şofer).
    Săptămânal, cercurile unităţii sunt frecventate de aproximativ 735 copii şi elevi, cu vârste cuprinse între 4-19 ani. Activităţile se desfăşoară într-o clădire reabilitată complet, printr-un proiect finanţat de M.E.C. şi cu sprijinul I.S.J. Botoşani, în anul 2007. Cu această ocazie, a fost amenajat şi un Teatru de Vară în curtea interioară a unităţii, având scenă acoperită şi amfiteatru cu 300 de locuri, un spaţiu util pentru derularea unor activităţi cu elevii în sezonul cald.
    Unitatea dispune de toate utilităţile necesare, încălzire proprie cu centrală termică, iar fiecare sală de cerc este conectată la internet. Clubul deţine un microbuz cu 20 de locuri, necesar pentru deplasarea elevilor la spectacole, concursuri şi alte acţiuni educative.
    Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi se mândreşte cu rezultate deosebite obţinute, de-a lungul timpului, la festivaluri şi concursuri judeţene, naţionale şi internaţionale, cu participări importante în cadrul unor spectacole din ţară şi străinătate, cu apariţii la emisiuni de televiziune şi difuzări radio.
    De asemenea, Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi este mereu prezent pe scena vieţii culturale locale, în calitate de invitat în cadrul unor spectacole şi, de cele mai multe ori, având calitatea de organizator sau co-organizator al unor acţiuni educative extraşcolare, proprii sau în parteneriat cu alţi factori educaţionali. Enumerăm aici câteva dintre acestea:
Organizator al Festivalului Naţional de muzică populară “Mugurelul”, înfiinţat în anul 2005, ajuns la ediţia a VII-a, în anul 2011;
Organizator al Spectacolului omagial “Flori pentru mama”;
Organizator al Concertului prilejuit de sărbătorile de iarnă “Carnavalul zăpezii” ;
Organizator al Concursului Naţional “Mesaj de prietenie”, aflat la prima ediţie în anul şcolar 2010-2011 ;
Co-organizator al Festivalului Naţional de muzică uşoară “Mărţişor dorohoian”, aflat la cea de-a XXVIII-a ediţie în anul 2011;
Co-organizator al Concursului interjudeţean de interpretare artistică “Do-Re-Mi”, categoria preşcolari, iniţiat în anul 2005, în parteneriat cu Grădiniţa nr. 9 “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi ;
Co-organizator al Festivalului interjudeţean de datini şi obiceiuri “Moştenitorii”, categoria preşcolari, aflat la cea de-a VII-a ediţie, în parteneriat cu Grădiniţa nr. 9 “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi.
În cadrul Strategiei Naţionale Acţiunea Comunitară (SNAC), Clubul Copiilor Dorohoi colaborează împreună cu partenerii săi de 4 ani, derulând proiecte de mare impact în cadrul comunităţilor defavorizate. Tot în spiritul voluntariatului, unitatea a sprijinit Asociaţia IHTIS pentru persoane cu handicap sever prin organizarea unor acţiuni cu scop umanitar.
    Reprezentative pentru unitate sunt : Orchestra populară “Mugurelul”, grupurile vocale de muzică uşoară “Voces” şi “Junior”, formaţia de dansuri populare şi de dans modern, formaţiile de teatru, expoziţii de pictură-desen şi grafică pe calculator.
    Activităţile Clubului Copiilor Dorohoi se realizează prin colaborarea permanentă cu unităţi şcolare şi instituţii din comunitate, din judeţ şi din ţară, printre care :
- Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani;
- Primăria municipiului Dorohoi ;
- Palatul Copiilor Botoşani ;
- Centrul de Creaţie Botoşani ;
- Ansamblul de dansuri “Balada“ Botoşani ;
- Ansamblul de dansuri “Mărgineanca Botoşani;
- Orchestra profesionistă de muzică populară “Rapsozii botoşanilor”;
- Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani ;
- Asociaţia “Mugurelul” Dorohoi ;
- SIP Botoşani ;
- Casa municipală de Cultură Dorohoi ;
- Grădiniţa nr.9 „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi ;
- Grădiniţa Nr.6 Dorohoi ;
- Şcoala nr.8 „M. Kogălniceanu” Dorohoi ;
- Şcoala Nr.5 „Spiru Haret” Dorohoi;
- Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi ;
- Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi;
- S.A.M. „Ion Pillat” Dorohoi. 
Cadrele didactice ale Clubului Copiilor Dorohoi recunosc rolul deosebit pe care îl ocupă familia în dezvoltarea armonioasă a copilului şi în gestionarea corectă a timpului său liber, exercitând o puternică influenţă asupra rezultatelor şi performanţelor acestuia. De aceea, există o permanentă preocupare pentru buna colaborare cu Consiliul Reprezentativ al Părinţilor, astfel încât, implicarea în activităţile organizate să fie cât mai mare şi mai constructivă pentru elevi.  (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Clubul Copiilor si Elevilor Dorohoi
DorohoiNews.ro, 12-02-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

18.02.2011 la 12:29

Din cate stiu, nimeni nu solicita bani de la copii pentru activitatile desfasurate in cadrul orarului unitatii.

17.02.2011 la 20:29

Din cate stiu, profesorii care desfasoara activitati in cadrul Clubului Copiilor din Dorohoi, sunt platiti. De ce sunt solicitati bani de la parintii copiilor care frecventeaza cercurile instituţiei?

13.02.2011 la 08:11

Este acest lăcaş o emblemă a oraşului,o speranţă pentru copiii care îşi doresc să îşi pună în practică îndeletnicirile sau să îşi etaleze talentul, fiind o rampă de lansare pentru ei.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro