Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Emoții de toamnă

În cadrul parteneriatului educaţional „Prieteni la distanţă”, încheiat între Grădiniţa cu P. P. „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Dorohoi şi Şcoala Gimnazială „Spiru Haret”, Dorohoi având ca scop realizarea unui dialog între copiii din grădiniţă şi cei din învăţământul primar s-a desfăşurat prima activitate din calendar, cu titlul „Mă bucur să te cunosc”. La această acţiune au participat preşcolarii grupelor „Fluturaşi” şi „Vrăbiuţe” îndrumaţi de prof. Burlacu Lenuţa, Dumitraş Pinteală Andra Mihaela, Creţu Lucica, Munteanu Ana şi elevii clasei a III a C _ prof. Lepărdă Carmen. Unul din obiectivele acestui parteneriat este realizarea de activităţi artistice în comun, astfel dovedind capacitate de colaborare şi respect între ei.

În cadrul acestei activităţi copiii au făcut cunoştinţă, au legat prietenii, au schimbat impresii ÎMPREUNĂ realizând tablouri, colaje, podoabe pentru Zâna Tomnă, folosind diverse materiale din natură.

Cei mari au intrat bucuroşi în grădiniţă, cu mari emoţii retrăind momente din viaţa de preşcolar şi revederea cu doamnele educatoare.

Activitatea s-a încheiat cu un mic program artistic prezentat de copiii celor două unităţi şcolare, cadrele didactice bucurându-se de prezenţa şi sprijinul părinţilor în desfăşurarea acestei întâlniri.

Simţind nevoia reîntâlnirii cu preşcolarii elevii i-au invitat în locul unde ei îşi desfăşoară activitatea zi de zi, convenindu-se desfăşurarea unei alte actvităţi comune la şcoala de unde provin.

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Emoții de toamnăEmoții de toamnă (2)Emoții de toamnă (3)Emoții de toamnă (4)Emoții de toamnă (5)Emoții de toamnă (6)Emoții de toamnă (7)Emoții de toamnă (8)Emoții de toamnă (9)Emoții de toamnă (10)Emoții de toamnă (11)Emoții de toamnă (12)Emoții de toamnă (13)Emoții de toamnă (14)Emoții de toamnă (15)Emoții de toamnă (16)Emoții de toamnă (17)Emoții de toamnă (18)Emoții de toamnă (19)Emoții de toamnă (20)Emoții de toamnă (21)Emoții de toamnă (22)Emoții de toamnă (23)
DorohoiNews.ro, 22-11-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro