Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi elevi Grigore Ghoca

Elevii claselor a XII-a de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” din Dorohoi s-au reunit astăzi în Aula „Dimitrie Pompeiu” pentru o ultimă decizie asupra profesiei pe care o vor urma. Proiectul „Viitorul meu începe azi” a fost coordonat de prof. Viorica Stegaru cu sprijinul colaboratorilor: director Ciprian Mândrescu,consilier  educativ Otilia Puiu prof. Loredana Anechi, prof. Bogdan Jâşcanu şi al consilierului şcolar. Obiectivul principal a fost  ca elevii să devină, în primă etapă interesaţi, preocupaţi de viitorul lor, dar şi stimularea motivaţiei învăţării.
“Sperăm că în activitatea de azi şi-au identificat aptitudinile, interesele pentru a alege o facultate. Sunt unii elevi care ştiu de mici ce profesie vor urma, iar astăzi au avut ocazia să demonstreze că li se potriveşte”, a spus coordonatorul proiectului prof. Viorica Stegaru.
Proiectele prezentate au fost: Cariera în poliţie, Meseria de economist, Meseria de medic (XII B) şi Meseria de avocat, Cariera în jurnalism, Meseria de psiholog (XII E). (DorohoiNews.ro) Mădălina O.        
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi elevi Grigore Ghoca
DorohoiNews.ro, 24-02-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

24.02.2011 la 22:24

In articol este trecut tot domnul Mandrescu pentru ca proiectul a fost inceput in perioada in care era inca in functie.

24.02.2011 la 16:52

In articol, directorul de la "Ghica" e tot domnul prof. Mandrescu,cred ca asa era normal sa fie !

24.02.2011 la 15:44

daca pornim de la premisa asta dle ion o sa ajungem o tara de analfabeti..pentru ca ce ati spus e ceva de genul..la ce bun facultatea?

24.02.2011 la 08:08

sunt pline strazile de absolventi de psihologie, jurnalism, drept si economic care n-au loc de munca sau muncesc pe cativa lei...la posibilitatea de a avea o cariera in IT nu s-a gandit nimeni?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro