Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elevi Regina Maria Dorohoi

Deschiderea manifestată de Liceul „Regina Maria” către promovarea valorilor europene prin intermediul contactelor cu instituţii de învăţământ din Uniunea Europeană s-a concretizat în numeroasele acţiuni europene organizate la nivelul şcolii.

În perioada 2011-2013, instituţia a desfăşurat activităţi în cadrul  Proiectului Multilateral Comenius „Tradiţiile populare – o cale spre interculturalitate”, alături de şcoli provenind din Bulgaria, Franţa, Italia şi Grecia. Principalul obiectiv a fost acela de a promova tradiţiile prin intermediul limbilor străine.

Începând din septembrie 2013, liceul este partener cu şcoli din Luxemburg, Italia, Franţa şi Polonia, descoperind şi promovând împreună patrimoniul şi identitatea naţională în context european. Elevii sunt educaţi în spiritul promovării toleranţei, a egalităţii de şanse, a respectului reciproc. Dialogul intercultural crează contextul optim de învăţare a limbilor străine în total acord cu elementele de cultură şi civilizaţie europene.

În acelaşi timp, Liceul „Regina Maria” coordonează la nivel european Parteneriatul Şcolar Comenius Bilateral, în parteneriat cu instituţia de învăţământ Maison Familiale et Rurale din Chatte, Franţa. Proiectul urmăreşte dezvoltarea competenţelor personale ale elevilor prin dans şi teatru.
50 de elevi şi cadre didactice au  realizat până acum  mobilităţi în ţările partenere, urmând ca în luna aprilie a acestui an şcolar 26 de elevi şi profesori să reprezinte liceul la Reuniunea de proiect din Franta.

Activităţile desfăşurate trec şi prin filtrul calităţii! Astfel, vineri, 21 martie 2014, Liceul „Regina Maria” a participat  la Concursul Naţional „Made for Europe ”- etapa judeţeană, concurs de produse europene, realizate în cadrul parteneriatelor şcolare dezvoltate la nivel european. Liceul a participat cu trei produse realizate în cadrul proiectului „Tradiţiile populare – o cale spre interculturalitate” şi a obţinut toate cele trei premii puse în joc la secţiunea licee:

Premiul I – „Notre patrimoine” -Broşura de promovare a obiectivelor UNESCO din Bulgaria, Franţa, Italia, Grecia şi România – prezentat de eleva Pânzariu Diana, din clasa a X-a D
Premiul al II-lea şi Premiul pentru cel mai util produs – Dicţionarul multilingvistic „Kit de survie” – prezentat de elevul Pasăre Victor, din clasa a XI-a A
Premiul al III-lea şi Premiul pentru cel mai interesant produs – CD-ul de cântece tradiţionale „Les plus belles chansons traditionnelles de mon pays” – prezentat de eleva Ostafe Felicia, clasa a X-a D

Ce impact au aceste rezultate? Ne motivează să continuăm cu aceeaşi dăruire deschiderea către Europa întrucât diversitatea ei culturală şi lingvistică reprezintă valori pe care le transmitem copiilor noştri. (prof. Ciobanu Ilucă Cristina, prof. Gheorghiţă Geanina, coordonatori proiecte)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elevi Regina Maria Dorohoielevi Regina Maria Dorohoi (2)elevi Regina Maria Dorohoi (3)elevi Regina Maria Dorohoi (4)elevi Regina Maria Dorohoi (5)elevi Regina Maria Dorohoi (6)elevi Regina Maria Dorohoi (7)
DorohoiNews.ro, 24-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Gimnaziului Kogălniceanu Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împărtășește durerea ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro