Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Consiliul Elevilor

Seminarul Național al Președinților, la care au participat membrii cu drept de vot ai Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor, s-a desfășurat la Băile Herculane, județul Caraș-Severin, între 24 și 27 aprilie 2014. Aceasta reprezintă a doua întâlnire națională din cadrul proiectului „CiNE contează pe Tine”, implementat de Asociația Elevilor Mehedințeni în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor și Ministerul Educației Naționale şi co-finanţat prin Programul Tineret în Acțiune, acțiunea 5.1 - Întâlniri ale tinerilor cu responsabili ai politicilor de tineret.

Prima activitate din cadrul proiectului a fost reprezentată de Seminarul Național de Instruire al Secretarilor Consiliilor Județene ale Elevilor, care a avut loc în luna februarie 2014. Derularea acțiunilor de identificare și centralizare a situațiilor elevilor cu deficiențe de adaptare a constituit etapa premergătoare întâlnirii președinților Consiliilor Județene ale Elevilor. Identificarea problemelor cu care se confruntă elevii din România a fost realizată prin intermediul chestionarelor distribuite în întreaga țară, la nivel național fiind completate și centralizate aproximativ 32000 de chestionare.

Pe baza centralizărilor, fiecare Consiliu Județean al Elevilor a identificat cele mai întâlnite trei probleme cu care se confruntă elevii, acestea fiind absenteismul frecvent, problemele economice și problemele familiale, elevii manifestându-și dorința de a avea acces la mai multe informații și de a fi incluși în diferite programe de formare personală și profesională.Acest eveniment a fost completat ulterior de organizarea unei Cafenele Publice, prin intermediul cărora au fost dezbătute și diseminate rezultatele analizei realizate.

Participanții la Seminarul Național al Președinților au realizat, pe baza acestor statistici, o strategie de intervenție adaptată la fiecare județ care va fi implementată la nivel național până în cea de-a treia activitate a proiectului – Seminarul Național al Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor.

Tot în cadrul întâlnirii președinților Consiliilor Județene ale Elevilor au avut loc sesiuni de training susținute de profesorii formatori ai Consiliului Național al Elevilor, ateliere care s-au axat pe team-building, pe analiza chestionarelor completate și pe eleborarea strategiei de intervenție a Consiliului Național al Elevilor.

Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentantivă a elevilor din România, urmăreşte  identificarea grupurilor vulnerabile de elevi care nu au acces la mediul nonformal și implicarea acestora în activități care să corespundă nevoilor de dezvoltare personală.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Consiliul Elevilor
DorohoiNews.ro, 28-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro