Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Liviu Romaniuc

Liderii sindicali din învățământul dorohoian au fost prezenți astăzi la sediul Partidului Democrat Liberal (PDL) Dorohoi unde au avut întrevederi cu conducerea locală a acestei formațiuni politice în speranța unei rezolvări referitoare la plata obligațiilor salariale datorate profesorilor.

“În cadrul proiectului nostru de contactare al autorităților locale privind rezolvarea problemei salariale pentru colegii noștrii din învățământ, am aflat din întâmplare că la sediul PDL Dorohoi  ar fi o întâlnire a conducerii locale a partidului de guvernământ, pentru o acțiune care urma să se desfășoare astăzi  și am considerat că este momentul să mergem la dumnealor să ne spunem păsurile.  Am fost ascultați cu atenție de către domnul Dr. Valerian Andrieș, președinte al PDL Dorohoi și de doamna Dr. Rodica Huțuleac, care au promis că în cursul zilei de luni vor face demersuri pentru a rezolva problema salarială sperând ca până la sfârșitul săptămânii să reușească deblocarea sumelor necesare plății salariilor. Noi i-am ascultat, dar ne vom continua demersurile propuse, vom continua prin a merge și la celelalte formațiuni politice, să aflăm și poziția acestora, în încercarea deblocări acestei situații”, a declarat pentru Dorohoi News, Liviu Romanescu preşedinte Sindicatul Liber din Învăţământ Dorohoi.

Vă reamintim că în cursul săptămânii trecute, mai exact joi și vineri, cadrele didactice de la Colegiul Grigore Ghica Dorohoi au recurs la acțiuni de protest, motivul fiind neplata drepturilor salariale conform Contractului Colectiv de Munca. Refuzul cadrelor didactice de a intra la cursuri a fost o acțiune de protest spontană, la care sindicatele nu au avut nici un amestec.  (Dorohoinews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Liviu Romaniuc
DorohoiNews.ro, 14-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.03.2011 la 22:24

Domnule Romanescu, nu realizaţi când trebuie să vă odihniţi?

15.03.2011 la 15:08

Totul e degeaba!Pana nu vom iesi toti in strada, ca la revolutie, pana nu vom fi uniti ,,in cuget si-n simtiri" nu vom rezolva si nu vom castiga nimic!Liceele fac greva, dar celelalte scoli, gradinite din Dorohoi si Botosani? Ele nu au voie sau poate si-au primit drepturile salariale?! Unirea duce la putere! Dar unde o gasim oare? Nici intr-un caz in randul cadrelor didactice!

14.03.2011 la 21:11

De "negogieri"....ce ziceti???

14.03.2011 la 21:09

Din cauza stresului si a emotiilor.... cred c/ai uitat, domnule lider, sa scrii corect. "vreouneia?????" Se accepta orice greseala ca doar ati absolvit recent "SPIRU HARET"

14.03.2011 la 20:50

In cei 21 ani ,de cand sunt lider sindical am obtinut pentru colegii mei ,prin negogieri ,zeci de locuri de munca ,am salvat zeci de colegi de la concedieri si am obtinut sute de milioane lei care au intrat in buzunarele lucratorilor din invatamant. Am colaborat bine cu toate formatiunile politice ,fara a fi membrul vreouneia si asa am castigat respect.Comentatorii care imi cer sa –mi arunc in prapastie colegii ,trebuie sa stie ca nu o s-o fac nici acum nici in viitor.

14.03.2011 la 15:12

pdl-istiii intind coarda pana o sa se rupa! cam cat cred ei ca va rezista poporul asta? dar, pana una, alta, inghitim in sec si ne ducem la ei sa cersim salariile si asa amputate! uite ce-am ajuns!!!

14.03.2011 la 15:10

mergeti la PDL sa va mai si scuipe in fata...da voi chiar nu aveti creier deloc???sindicalistule ce e in capul tau?? esti milog???daca da ....lasa scoala si stai la Podul Botosanilor si cand trec iti dau 1 leu....vai cata prostie !!!!!!!!

14.03.2011 la 11:47

Care 3 licee ?

14.03.2011 la 10:02

ce stiti se fac ore dupa-masa la Ghica ?

14.03.2011 la 09:51

CU ASA UN LIDER...SLABE SPERANTE PENTRU PROFESORII DOROHOIENI !

14.03.2011 la 09:32

decat sa umble cu fofarlica "din intamplare" pe la pdl mai bine ar organiza oamenii pentru proteste inainte ca acestia sa puna mana pe bata si sa dea in dreapta si stanga (inclusiv in liderii de sindicat) FOAMEA DA DE-A DREPTUL!

14.03.2011 la 09:29

Sindicalist mai mult decât penibil. Mergi la lup să-ți apere oile.

14.03.2011 la 09:16

astazi, toate 3 licee au fost trimise acasa!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro