Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cerere evaluare

Absolvenţii de clasa a VIII-a care au trecut de hopul examenelor de la Evaluarea Naţională 2014 intră din 4 iulie în febra înscrierilor la liceu. Potrivit calendarului postat pe EDU.RO, în perioada 4-8 iulie elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere.

Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi), se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.

Cum se face departajarea

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
·    media generala la Evaluarea Nationala din clasa a VIII-a
·    media generala de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a   
·    nota obtinuta la proba de limba si literatura romana din cadrul Evaluarii Nationale   
·    nota obtinuta la proba de matematica din cadrul Evaluarii Nationale   
·    nota obtinuta la proba de limba materna din cadrul Evaluarii Nationale, respectiv nota de la proba de verificare a cunostintelor de limba materna, sustinuta in cazul candidatilor care solicita inscrierea la unitati de invatamant cu predare in limba minoritatilor nationale.

În cazul în care, la un liceu, pe ultimul loc există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate mai sus egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.

Cum funcţionează programul de repartizare computerizată


După ce toţi elevii au fost introduşi în sistem, pentru fiecare judeţ, se face o clasificare după ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Calculatorul parcurge această listă de la cea mai mare medie către cea mai mică.

Exemplu: Să presupunem că a ajuns la Poziţia 4959 Popescu A Ion media de admitere 8,76

Calculatorul merge la fişa elevului Popescu A Ion şi citeşte codul primei opţiuni (175).

Acum merge în lista liceelor la pagina cu codul 175, corespunzător primei opţiuni a elevului Popescu A Ion şi care are N locuri (N este numărul locurilor repartizate unui liceu la o anumită specialitate aşa cum reiese din Broşura admiterii).

Dacă găseşte un loc liber scrie numele lui Popescu A Ion şi trece mai departe la poziţia 4960.

Dacă nu există nicio poziţie liberă compară media ultimului înscris cu media lui Popescu A Ion.

Dacă Popescu A Ion are la unul dintre criterii media mai mare este şters ultimul înscris pe listă, se scrie numele lui Popescu A Ion, iar cel scos din listă intră din nou în procedeul de repartizare. Dacă nu, atunci pentru candidatul Popescu A Ion se trece la următoarea opţiune înscrisă în fişa de înscriere.

Dacă media lui Popescu A Ion este mai mică (mai mare nu are cum să fie) atunci Calculatorul merge la fişa elevului Popescu A Ion şi citeşte codul celei de-a doua opţiuni.

De aici se repetă procedeul descris mai sus.

Dacă după parcurgerea tuturor opţiunilor din fişa lui Popescu A Ion acesta nu a fost repartizat în niciuna dintre liste, el este scos din sistem şi va participa la repartizare în cea de-a doua etapă. Din acest motiv este foarte important ca opţiunile să fie nu numai suficiente, dar şi realiste.

În broșura admiterii, alături de codul liceului şi specialităţii, există şi media ultimului admis din anul anterior tocmai pentru a permite o justă orientare la completarea fişei de admitere.

Înscrierea la liceu

Repartizarea computerizată nu finalizează înscrierea la liceu. După afişarea listelor cu rezultatul repartizării computerizate urmează înscrierea la liceu.

Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectueaza, conform unui program afişat de unitatea de învăţământ, pe baza următoarelor acte:
·    cererea de înscriere   
·    cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată   
·    adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
·    foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale)   
·    fişa medicală

Candidaţii care nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere judeţeană. Acesti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeană pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale.

Prima etapă de ADMITERE 2014:


4 – 8 iulie - Elevii de clasa a VIII-a completează fişele de înscriere alături de părinţiilor, asistaţi de diriginţi
4 – 8 iulie - Tot în acest interval, se introduc în baza de date computerizată datele din fişele de înscriere
5 – 9 iulie - Are loc verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor editate de calculator, se corectează greşelile în baza de date computerizată.
10 iulie - Este ultima zi pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere judeţene şi la cele de la Bucureşti. În acelaşi timp se publică transmite şi lista absolvenţilor care nu participă la repartizarea computerizată.
11 iulie - Are loc transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti la Centrul Naţional de Admitere
12 – 13 iulie - Verificarea şi corectarea bazelor de date de către Comisia Naţională de Admitere şi comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, transmiterea modificărilor la comisia naţională
14 iulie – Corectarea erorilor şi confirmarea încheierii modificărilor
15 iulie – Repartizarea computerizată în învăţământul liceal  de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014 – 2015
16 iulie – Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti
16 iulie - Afişarea de către fiecare unitate de învăţământul liceal a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate
17 iulie -25 iulie - Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cerere evaluare
DorohoiNews.ro, 28-06-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro