Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cristian-Roman

Scadalul salariilor din învăţământ ia o altă întorsătură. Prefectul Cristian Roman a dispus verificări la ordonatorii principali de credit care au în subordine unităţile de învăţământ. Controlul este făcut de juriştii Instituţiei Prefectului, a început vineri şi se va finaliza vinerea viitoare, în vizorul reprezentantului Guvernului în teritoriu fiind Inspectoratul Şcolar Judeţean, centrele bugetare din şcoli, Primăria Botoşani şi Primăria Dorohoi, scrie botosaninews.

Am luat decizia de a face o verificare la şcolile botoşănene, la ordonatorii principali de credit, la primării şi Inspectoratul Şcolar, în ceea ce priveşte modul în care aceştia au întreprins demersurile legale pentru a-şi apăra interesele instituţiilor proprii, în cauze având ca obiect litigiile de muncă. Am făcut acest lucru pentru că cei de la sindicate au înaintat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Din dispozitiv şi din ceea ce ce scrie în hotărâre, lucru pe care eu nu-l comentez, reiese că doar Consiliul Local, spre exemplu Botoşani, şi Ministerul Educaţiei au depus întâmpinări, au apărat cauza. Am dispus acest control pentru a vedea care sunt motivele pentru care directorii, numiţi şi plătiţi cu bani publici pentru a fi directori, au apărat interesele instituţiilor pe care le reprezintă“, a precizat prefectul Cristian Roman.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că se va verifica şi relaţia care există între conducerea sindicatelor şi conducătorii instituţiilor publice mai sus amintite, pentru că, susţine prefectul, a sesizat o anumită tensiune în sistem, în relaţiile dintre aceştia. Se va verifica totodată şi şcolile unde s-au dat salarii fără a fi hotărâri judecătoreşti sau numai în baza certificatelor constatatoare.

Legea trebuie respectată, o hotărâre judecătorească care vizează dreptul muncii este executorie de la primul termen, însă impresia mea este că s-a ajuns în această situaţie de blocaj datorită faptului că s-au făcut unele abuzuri în anumite zone. Rezultatele vor fi făcute public“, a adăugat prefectul.

De asemenea, se va verifica modul în care au fost solicitate fondurile necesare pentru acoperirea salariilor, cu sporurile câştigate în instanţă sau fără acestea.

Am avut surpriza, în urma unei solicitări către Direcţia de Finanţe, să constatăm că banii nu ajungeau oricum. Să vedem exact cum s-au croit bugetele: cine a solicitat şi cât s-a dat. Să vedem: există o problemă pe plan local sau o problemă la Bucureşti. Lucrurile astea trebuie clarificate, pentru că oamenii nu trebuie ţinuţi în stradă şi folosiţi drept masă de manevră“, a completat prefectul.

El a anunţat public că protocolul semnat săptămâna aceasta privind acordarea unui avans fix pentru angajaţii din învăţământ nu mai este valabil.

“A fost maxim ce se putea acorda pe plan local şi acest protocol şi-a pierdut valabilitatea”, a mai spus prefectul. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Cristian-Roman
DorohoiNews.ro, 19-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.03.2011 la 18:23

ISJ-ul s-a luptat sa fie scos din proces ,in hotararile judecatoresti inspectoratul si ministerul nu au calitate procesuala, pasandu-se vina pe scoli si primării.

19.03.2011 la 18:43

Toate comentariile privind masurile pe plan local sunt aiureli. Toate fondurile de salarii au fost calculate la costul/elev (mai putin invatamantul special). Cum sa fie bani daca acest cost/elev este eronat calculat de minister? Cele mai mari probleme sunt in invatamantul prescolar si primar pentru ca au obligat cadrele didactice la perfectionare... drept urmare au devenit, marea majoritate, profesori. Salariile le-au crescut dar costul/elev s-a diminuat. Nu mai incitati personalul din invatamant unii impotriva altora. Vina este a ministerului invatamintului. Pana nu o sa fie un cost standard/elev corect nu o sa fie salarii. Degeaba va legati de majorarea cu 33%... Atata timp cat Legea 221 nu a fost abrogata, legal ea trebuie aplicata. Contabilii si secretarii din scoli au facut corect bugetul si au cerut fondurile necesare pentru salarii dar aceste fonduri au fost diminuate. Cine le-a diminuat? Cum de domnul Tibuleac a stiut sa tina cont de majorarea cu 33% la scolile speciale si au bani pana la sfirsitul anului fiscal si la celelalte unitati de invatamant din judet nu sunt bani? De ce?... De ce?... De ce? Multe intrebari la care doar Ministerul invatamantului poate raspunde.

19.03.2011 la 10:57

Aceasta este rezolvare? La Suceava Flutur nu a amenintat directorii, cauta solutii. La noi au gasit vinovatii.Ce director va lupta impotriva propriilor oameni? Sau poate ma insel.Domnul prefect ar trebui sa se uite prima data in curtea ISJ-ului unde si sa ceara socoteala sefei, 18 inspectori au castigat procesul.Cum a fost reprezentat isj-ul in proces, mai ales ca aveau jurist. Daca doreau dezamorsarea situatiei o faceau de luna trecută,s-a tergiversat in mod intentionat. Toate demersurile sunt facute pentru a demonstra oamenilor ca prefectura lupta pentru oameni.Fiecare unitate scolara are specificul ei, chiar daca are acelasi numar de elevi. De aici apare diferenta.

19.03.2011 la 10:27

De regula , parti in procese au fost- scolile, primariile si ISJ. Daca , sa presupunem , ca primariile si ISJ au fost reprezentate in procese si si-au sustinut cauza [ sa nu se respecte legea }, ce au obtinut ? Dar cei trei directori de scoli care au reprezentat interesele ce au obtinut ? Daca stie cineva ,sa spuna ( INCLUSIV D-LUI PREFECT ) !

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

FLORISOL angajează muncitor necalificat pentru punct de lucru Dorohoi

FLORISOL angajează muncitor necalificat pentru punct de lucru Dorohoi
SC FLORISOL PRODUCT SRL angajează muncitor necalificat la secția de ambalare a turbei din Dorohoi, ...

SC angajează doamnă sau domnișoară pentru postul de operator calculator

SC angajează doamnă sau domnișoară pentru postul de operator calculator
Societate comercială cu profil agricol caută în vederea angajării, doamnă sau domnișoară, ...

SC din Dorohoi angajează șoferi TIR

SC din Dorohoi angajează șoferi TIR
Societate comercială cu profil agricol angajează șoferi TIR. Informații la telefon: 0231611991 , ...

SC din Dorohoi angajează inginer constructor

SC din Dorohoi angajează inginer constructor
Societate Comercială din Dorohoi angajează inginer constructor, pentru devize de lucrări, pentru oferte, ...

Vând doi purcei

Vând doi purcei
Vând doi purcei, 15 kg bucata, preț negociabil. Număr de telefon: 0721511505

Primăria Șendriceni organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de asistent medical pentru cabinet școlar

Primăria Șendriceni organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de asistent medical pentru cabinet școlar
PRIMĂRIA COMUNEI ȘENDRICENI cu sediul în comună Șendriceni, sat Șendriceni. str. Morii nr. ...

Primăria Șendriceni organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de medic pentru cabinet școlar

Primăria Șendriceni organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de medic pentru cabinet școlar
PRIMĂRIA COMUNEI ȘENDRICENI cu sediul în comună Șendriceni, sat Șendriceni. str. Morii nr. ...

Primăria Șendriceni organizează licitație publică pentru un traseu de transport public local

Primăria Șendriceni organizează licitație publică pentru un traseu de transport public local
Consiliul Local al Comunei Șendriceni, județul Botoșani, cu sediul în sat Șendriceni str. Morii ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Bună ziua! Caut loc de muncă ca șofer. Dețin permis de conducere catB de 3 ani jumate. Ofer și rog ...

Sincere condoleanțe transmise de Colectivul Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi

Sincere condoleanțe transmise de Colectivul Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi
Colectivul Școlii Profesionale Speciale „Ion Pillat” Dorohoi este alături de doamna prof. ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro