Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bacalaureat

Astăzi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean a avut loc desemnarea prin intermediul calculatorului a comisiilor pentru probele scrise ale examenului de Bacalaureat.

„Avem nevoie de 54 de cadre didactice pentru comisiile din centrele de examen şi din centrul zonal de evaluare şi s-au înscris în baza de date 123 de cadre didactice. Necesarul de asistenţi este de 103 şi avem înscrise 150 de cadre didactice. Din partea Ministerului Educaţiei Naţionale avem repartizaţi trei preşedinţi pentru fiecare comisie”,
a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general, preşedintele Comisiei judeţene de organizare a Bacalaureatului.

La desemnarea comisiilor au participat inspectori şcolari, directori de şcoli, reprezentanţi ai celor două sindicate din educaţia botoşăneană şi ai asociaţiilor de părinţi. A fost prezent şi elevul Eduard Mititelu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Duminică, la ora 11.00, va avea loc instruirea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor tuturor comisiilor. Derularea probelor scrise din cadrul Bacalaureatului va fi monitorizată de doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale. Pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-au înscris 991 de candidaţi. Examenul este organizat în două centre, Colegiul Laurian şi Colegiul Ghica Dorohoi. Centrul de la Colegiul Laurian are o subcomisie la Liceul Săveni.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

bacalaureat
DorohoiNews.ro, 23-08-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro