Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Luna curăţeniei de primăvară la Pomîrla

Voluntarii mici de la Liceul Teoretic ,,Anastasie Başotă’’ Pomîrla, au dat start activităţilor legate de ,,Luna curăţeniei de primăvară’’. Voluntariatul, fiind un element de bază a acestei activităţi.

În acţiunea lor au fost ajutaţi de Primăria Pomîrla şi preşedinta  Consiliului Reprezentativ al Părinţilor din liceu. Le-au fost puse la dispoziţie toate materialele necesare acţiunii lor: saci mari, menajeri, mănuşi, greble, lopeţi si măturoaie.
Voluntarii au curăţat şi măturat spaţiile verzi, aleile din parcul comunal. Ei au avut grijă în mod special de spaţiile verzi din jurul statuii marelui poet Eminescu  şi cea a eroilor. Au strâns deşeurile şi le-au pus în saci menajeri, care apoi, au fost depozitaţi lângă containerele special amenajate, pentru ca, ulterior să fie ridicaţi de firma de salubritate cu care Primăria Pomîrla are contract.
În final voluntarii au spus că  s-au implicat bucuroşi în această acţiune, penru că le-a plăcut ideea de a încerca să facă ceva bun pentru comunitatea în care trăiesc.
Aceștia s-au arătat deschişi la orice modalitate care îi ajută să creeze un mod plăcut şi sănătos pentru ei şi pentru ceilalţi locuitori ai comunei Pomîrla. Coordonator SNAC,  Prof. Gurzu - Timofti Lucia (DorohoiNews.ro)


 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Luna curăţeniei de primăvară la PomîrlaLuna curăţeniei de primăvară la Pomîrla (2)Luna curăţeniei de primăvară la Pomîrla (3)Luna curăţeniei de primăvară la Pomîrla (4)Luna curăţeniei de primăvară la Pomîrla (5)Luna curăţeniei de primăvară la Pomîrla (6)Luna curăţeniei de primăvară la Pomîrla (7)Luna curăţeniei de primăvară la Pomîrla (8)
DorohoiNews.ro, 25-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

31.03.2011 la 19:50

felicitari profesorilor din Pomirla sunt mindra ca m /am nascut acolo.

25.03.2011 la 18:22

FELICITARI D-NEI PROF. GURZU PENTRU ACTIVITATE

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro