Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Daniel_Funeriu

Actul normativ discutat în şedinţa de joi a Guvernului cu privire la salarizarea cadrelor didactice şi prin care vor fi eliminate efectele majorărilor cu 50% raportat la 2008 acordate prin hotărâri judecătoreşti îndeosebi dascălilor din Suceava şi Botoşani, va încheia sarabanda tuturor neclarităţilor din sistemul de educaţie, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie botosaninews.

El a subliniat că legea pregătită de Guvern va stabili clar salariul de încadrare pentru fiecare funcţie didactică, iar marea majoritate a dascălilor îşi vor păstra nivelul de încadrare avut în prezent, cu excepţia celor care au beneficiat de majorările acordate prin hotărârile judecătoreşti, care va fi calculat pe formula ‘plus 17% din 2008, minus 25% din iunie 2010, plus 15% din octombrie 2010′.

‘Va fi o modalitate de a avea unitar acelaşi salariu pentru toţi cei din sistemul de învăţământ. (…) Cadrele din Suceava şi Botoşani vor avea exact aceleaşi salarii pe care le au colegii lor din alte judeţe ale României’, a spus ministrul.

Acest act normativ referitor la salarizarea cadrelor didactice în 2011 pe care ministrul Educaţiei a menţionat că şi-l doreşte adoptat cât mai curând nu se va aplica retroactiv, dascălii urmând să primească la salarii mărirea acordată de instanţe până la momentul intrării în vigoare a noii legislaţii. “Limitarea salariilor mărite prin deciziile instanţelor va fi aplicată pentru aproximativ 13.000 de cadre didactice dintr-un total de 260.000 la nivel naţional, a precizat Funeriu.

Referitor la restanţele pe care le au de primit cadrele didactice din Suceava şi Botoşani, ministrul a precizat că acestea ‘vor fi plătite atunci când resursele financiare vor fi identificate’. ‘Evident că toată lumea încearcă acum să găsească acele resurse financiare’, a specificat el.

Întrebat dacă prin această soluţie pregătită de Guvern nu se va încălca principiul separaţiei puterilor în stat, având în vedere că măririle de 50% raportat la 2008 din Suceava şi Botoşani au la bază hotărâri ale instanţelor irevocabile, ministrul Funeriu a menţionat că actul normativ discutat joi în Executiv a obţinut avizele juridice.

‘Nu se pune problema în România a nerespectării unor hotărâri judecătoreşti, ci e vorba de crearea unei baze legale noi pentru repere salariale, adică înseamnă că din acea dată salarizarea se face pe baza legii. Problemele care au apărut de neconstituţionalitate au apărut tocmai pentru că niciun act nu a fost promovat cu putere de lege. Dacă vă uitaţi pe hotărârile Curţii Constituţionale veţi vedea că această ordonanţă care înceta efectele Legii 221/2008 a fost promovată ca ordonanţă de urgenţă, iar Constituţia României spune că nu se pot diminua unele drepturi prin ordonanţă de urgenţă. Aici a fost dificultatea actelor succesive care au fost declarate neconstituţionale şi care ne-au dus în această situaţie deloc plăcută’, a explicat ministrul Educaţiei.

Totodată, el a mai ţinut să puncteze că nu Ministerul Educaţiei este angajatorul care a pierdut procesele cu sindicaliştii din Suceava şi Botoşani. ‘Marea majoritate a proceselor au fost pierdute fie de şcoli, fie de comunele şi oraşele în care se află aceste şcoli. Finanţarea salariilor cadrelor didactice este realizată de către Ministerul de Finanţe pe baza costului standard per elev, care este calculat şi care se transmite Ministerului de Finanţe. Aceşti bani sunt transferaţi trezoreriilor, iar primăriile pun în plată salariile cadrelor didactice’, a mai explicat Funeriu mecanismul de plată al salariilor cadrelor didactice.

Membrii organizaţiilor sindicale afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) din judeţele Botoşani şi Suceava au pichetat luni, timp de şapte ore, sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, din cauza faptului că profesorii nu şi-au primit încă salariile aferente lunii februarie. Aproximativ 2.500 de cadre didactice au intrat în grevă de la începutul lunii martie în judeţele Botoşani şi Suceava pentru că nu şi-au primit salariile pe februarie.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Daniel_Funeriu
DorohoiNews.ro, 01-04-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

03.04.2011 la 15:26

cate legi privind salarizarea mai dau astia, ca in fiecare luna suntem platiti dupa alta lege???

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro