Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Centrul de zi Dumbravita

Elevii beneficiari ai serviciilor Centrului de zi pentru copii din satul Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti au marcat ziua României prin activităţile desfăşurate pe data de 02 decembrie 2014.
   
Această zi a adus copiilor trei motive de sărbătoare. Principalul motiv a fost 1 - Decembrie – ziua României, cu acest prilej copii au intonat imnul României, au realizat desene, au colorat steagul României, învăţând totodată semnificaţia culorilor ce alcătuiesc drapelul naţional.

Al doilea motiv a fost ziua de naştere a elevului Bejinariu Andrei Cristian cu prilejul căreia  s-a realizarea o activitate  instructiv – recreativă de socializare şi de dezvoltare personală. Copii au avut ocazia să relaţioneze într-o atmosferă plăcută şi caldă, i-au cântat sărbătoritului „La mulţi ani!” şi i-au oferit drept cadou felicitări confecţionate de ei sub îndrumarea d-nei educator Doroftea Valentina. Îndemnat de colegi, Andrei, şi-a pus o dorinţă şi a suflat în lumânări sub ropote de aplauze.

La această activitate au fost prezenţi şi părinţii, care au supervizat activitatea şi au avut posibilitatea să discute liber cu personalul centrului şi copiii, încercându-se o apropiere şi menţinerea unei relaţii de prietenie. D-na psihopedagog Lazăr Cătălina a avut o discuţie liberă cu părinţii evidenţiind că cea mai importantă „cărămidă” în formarea copilului este FAMILIA. În familie, copilul trebuie să găsească dragoste, armonie, înţelegere şi respect. Comunicare este puntea dintre părinte şi copil, orice problemă poate fi evitată dacă există discuţii deschise şi încredere. Centrul de zi pentru copii din satul Dumbrăviţa vine în ajutorul părinţilor prin desfăşurarea acestor activităţi.

Al treilea motiv de bucurie, dar nu cel din urmă a fost prima zăpadă, care a transformat totul într-un frumos peisaj de iarnă. Elevii aşteaptă mai nerăbdători sărbătorile de Crăciun şi pregătesc emoţionaţi activităţile pe care le vor desfăşura în următoarea periodă.
   
Copiii se bucură în continurea de un mediu plăcut şi frumos, unde  vin cu drag şi învaţă să înţeleagă importanţa pe care le-o acordă atât familia, cât şi comunitatea locală.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Centrul de zi DumbravitaCentrul de zi Dumbravita - 2Centrul de zi Dumbravita - 3Centrul de zi Dumbravita - 4Centrul de zi Dumbravita - 5Centrul de zi Dumbravita - 6Centrul de zi Dumbravita - 7
DorohoiNews.ro, 03-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro