Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

microbuze_scolare

Ministrul Educației, prof. univ. dr. Mihai Sorin Câmpeanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută la Brașov, că până la sfârșitul acestui an, în sistemul de învățământ, vor funcționa un număr de 1.981 de microbuze pentru transportul școlar, în baza parteneriatului cu Ministerul Dezvoltării Regionale, informează Agerpres.

„Până la începutul lunii martie vor fi livrate în sistem încă 465 de microbuze școlare, inclusiv cele adaptate pentru nevoi speciale, alături de cele 500 microbuze școlare care funcționează în prezent. De asemenea, va fi lansată licitație pentru un număr de 1.016 microbuze școlare, în așa fel încât vă garantăm că la sfârșitul acestui an vom avea în funcțiune un număr de 1981 de microbuze școlare", a afirmat ministrul Educației și Cercetării Științifice.

Referitor la autorizațiile sanitare de funcționare a școlilor, Câmpeanu a precizat că, în acest moment, la nivel național, există un număr de 2.500 de școli neautorizate, Sibiul fiind singurul județ din țară unde toate școlile au autorizația sanitară, iar Brașovul fiind pe locul doi, în acest sens.

„Pentru școlile care nu au autorizație sanitară de funcționare, pe baza parteneriatului pe care noi îl avem cu Ministerul Dezvoltării Regionale, vom identifica până în luna martie nevoile acestora și vom estima costurile, urmând ca până la începutul anului școlar 2015-2016, dar având în vedere că la nivel național vorbim de 2.500 de școli fără autorizație sanitară de funcționare, obiectivul se dorește atins pe parcursul anului școlar următor. Asta nu înseamnă că nu facem eforturi ca până în luna septembrie 2015 un număr cât mai mare de școli din cele neautorizate să obțină autorizația sanitară de funcționare", a mai afirmat ministrul Educației.

Totodată, Sorin Câmpeanu a ținut să precizeze că a constatat la Brașov o bună colaborare a Inspectoratului Școlar Județean cu autoritățile locale, cu Prefectura, cu Consiliul Județean al Elevilor și cu sindicatele din învățământ, și că, din acest punct de vedere, Brașovul este un exemplu de bună practică.

„Un alt element care individualizează județul Brașov este Școala profesională Kronstadt și asta o spun față de ce am afirmat și susțin în continuare, necesitatea dezvoltării învățământului profesional și tehnic, susțin asigurarea unei bune legături între educație și piața muncii. Este absolut necesar și dacă nu vom înțelege acest lucru, dezvoltarea va fi altfel decât cea pe care ne-o dorim", a mai afirmat Sorin Câmpeanu. Mai multe pe Agerpres.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

microbuze_scolare
DorohoiNews.ro, 21-01-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro