Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ziua Invatatorului la Ibanesti_14

Școala „Ștefan cel Mare” din Ibănești a sărbătorit cu bucurie, vineri, 5 iunie 2015, într-un cadru festiv și încărcat de emoție, Ziua Învățătorului.

Alături de tânăra generație, cadrele didactice ibăneștene ieșite la pensie s-au reunit preț de câteva oreîn Centrul de Documentare și Informare „prof. Ing. Vitcu Octav” din cadrul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Ibănești, pentru a depăna amintiri, pentru a împărtăși gânduri și trăiri din perioada anilor trecuți.

Manifestarea festiv-educațională a debutat cu slujba de Te-Deum oficiată de preoții Mihai Bogdan și Berechea Ovidiu, s-a ascultat Imnul Național și s-au ținut cuvântări emoționante.

Cuvântul de început a aparținut d-nei Director prof. Mariana Magopeț.Dumneaei a vorbit celor prezențidespre dăruirea și implicarea învățătorului în activitatea didactică și rolul major care îl areîn formarea tinerilor.

„Ne-am întâlnit astăzi aici, împreună cu colegii care actualmente sunt la școala din Ibănești, ca să luăm de la dumneavoastră energia și înțelepciunea de care ați dat dovadă atâția ani de zile, ca și cadre didactice ale școlii noastre.

Astăzi sărbătorim ziua educatorului, ziua dumneavoastră. În spatele fiecărui om, bogat sau sărac se află un dascăl. E un lucru pe care-l recunoaştem rar, dar care se vede zi de zi.

Ziua învăţătorului este în fiecare zi în care dascălul, profesorul, intră în clasă. Ziua învăţătorului este în fiecare zi în care un elev învaţă şi reuşeşte. Cred și eu, odată cu dumneavoastră că misiunea noastră este să-i ajutăm pe copiii noştri să înveţe şi să reuşească în viaţă. Influenţa pe care o are un dascăl asupra unui copil este eternă: nu vom putea şti niciodată unde se opreşte. Căci fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învăţătură a dascălului, pe care, adult devenind, o va transmite mai departe, în mod poate inconştient, copiilor săi. Cred în acest moment, ca o dată pe an, la 5 iunie, să elogiem rostul şi strădania învăţătorului, a celui care sădeşte lumină.

Ce ar trebui să fie dascălul? Un om cu har şi vocaţie, un sculptor de suflete şi caractere, cel mai bun dintre noi. Un model de succes în viaţă,în ultimă instanţă chiar un ideal(...).”

Prezent la eveniment, dl Primar ing. Romică Magopeț, ca și reprezentant al comunității ibăneștene, și-a exprimat profunda recunoștință și admirație, pentru activitatea depusă în formarea și educarea generațiilor de tineri.

„Astăzi este o zi cu semnificații profunde. Vă sărbătorim pe dumneavoastră, cei care ați modelat suflete și ați educat. Dumneavoastră ca și cadre didactice, ați ajutat copiii să-și găsească drumul, ați format personalitățile acestei comune.

Se spune că atunci când o societate încetează să învețe, își pierde binecuvântarea. Dumneavoastră ați dat binecuvântarea acestei comune, drept pentru care vă mulțumim. În numele comunității locale vă felicit și vă mulțumesc pentru efortul depus în activitatea didactică și pentru sacrificiul de care ați dat dovadă. Suntem aici ca să vă spunem că vă prețuim și vă respectăm enorm.”
    
În continuare momentele emoționante au alternat cu o suită de dansuri și cântece populare, prezentări PowerPoint prezentate și susținute de elevii clasei a II-a și a IV-a, coordonați de înv. Alboiu Lucia și Brândușeriu Daniela.

Un moment important în desfășurarea activității, l-a constituit întâlnirea dintre generații, când foștii elevi, actuali profesori ai școlii, au avut ocazia să adreseze mulțumiri celor care au avut un rol fundamental în formarea personalității lor.
    
Alocuțiunile susținute de cadrele didactice au fost cele mai emoționante. Cu emoție în glas au făcut mărturisiri în care au evocat amintiri din primii ani de la catedră și și-au exprimat bucuria de a fi din nou, în mijlocul copiilor și a colegilor profesori.

„Când am intrat pe porțile școlii și am vazut școala aceasta ca o floare în zilele noastre, emoțiile m-au copleșit. Mulțumesc tuturor colegilor și tineri, și mai în vârstă, că au pus cărămidă cu cărămidă să mențină tot ce am muncit noi, pentru a duce mai departe generațiile viitoare. Vă mulțumesc din tot sufletul că ne respectați și vă aduceți aminte de noi.”, a spus dna prof. Porfireanu Maria

„Îmi aduc aminte când am pășit pentru prima dată pe poarta școlii. Căutam să sădesc dragostea pentru limba și literature română. Nu știu dacă am reușit sau nu am reușit, totuși îmi aduc aminte de foștii mei elevi care astăzi au poziții bune în societate și îmi pare bine că foștii mei elevi și actualii colegi, din tânăra generație de cadre didactice, își aduc aminte de cuvintele unui cronicar care spunea că „nu este alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului, decât cetitul cărților”. Vă mulțumesc!” a evocat dna prof. Gafițanu Olga.
    
„Mă bucur că sunt alături de dumneavoastră la această activitate. Mă bucur mult că foștii mei elevi sunt oameni realizați și că au trecut prin mâna mea. De asemenea mă bucur că astăzi le am alături pe dna mea învățătoare și pe dna mea dirigintă. Ele au avut o contribuție mare în activitatea și devenirea mea ca profesor. Anii au trecut foarte repede, iar astăzi mă întâlnesc cu foștii mei elevi care acum sunt masteranzi, profesori.

Vă doresc să aveți parte numai de împliniri și bucurii, să fiți împreună cât mai mult timp, pentru că atunci când rămâi singur este foarte, foarte greu.

De fiecare dată când vin în centrul comunei, îmi este imposibil să nu trec pe la școală…parcă mă hrănesc acolo.

Mulțumesc dna Director, pentru tot ce faceți pentru copiii de la Ibănești, pentru rezultatele obținute și de asemenea, d-lui Primar care s-a implicat și se implică în continuare în viața școlii, pentru că știe ce înseamnă școala, și ce eforturi cere învățământul românesc de astăzi.

Copiii au foarte bune condiții, mâncare, autobuz, își fac temele la Centru de zi.

Copiilor nu le rămâne decât să muncească mult și să aibă mult mai mult respect pentru dascălii lor. Vă mulțumesc!”a spus dna prof Șuhan Ileana.

Dl. Prof. ing. Vitcu Octav, care și-a dedicat întreaga viață învățământului ibăneștean, și drept mulțumire sala de documentare și informare îi poartă numele, a vorbit de sacrificiile și bucuriile meseriei de dascăl.

În semn de profund respect și recunoștință permanentă pentru munca depusă în slujba învățământului ibăneștean, pentru dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă, pentru efortul imens de a clădi OMUL din fiecare copil, cadrele didactice au fost premiate, atât de dl. Primar, cât și de dna Director cu flori, diplome, distincții și medalii.

Evenimentul s-a încheiat cu ținerea unui moment de reculegere în memoria cadrelor didactice ibăneștene plecate prea devreme la Cer.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ziua Invatatorului la Ibanesti_14Ziua Invatatorului la Ibanesti_02Ziua Invatatorului la Ibanesti_03Ziua Invatatorului la Ibanesti_04Ziua Invatatorului la Ibanesti_05Ziua Invatatorului la Ibanesti_06Ziua Invatatorului la Ibanesti_07Ziua Invatatorului la Ibanesti_08Ziua Invatatorului la Ibanesti_09Ziua Invatatorului la Ibanesti_10Ziua Invatatorului la Ibanesti_11Ziua Invatatorului la Ibanesti_12Ziua Invatatorului la Ibanesti_13Ziua Invatatorului la Ibanesti_01Ziua Invatatorului la Ibanesti_15
DorohoiNews.ro, 08-06-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

Caut persoană pentru tuns gazon

Caut persoană pentru tuns gazon
Caut om să tundă un gazon. Tel: 0725810071

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro