Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

religia-in-scoli

Înscrierea la ora de Religie se face o singură dată și este valabilă permanent până la o eventuală schimbare a opțiunii, precizează vineri Patriarhia Română.

Reprezentanții Patriarhiei Române susțin că aceste precizări au fost făcute, după ce '„unele publicații au lansat interpretări eronate, cu scop de manipulare, după publicarea Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar în Monitorul Oficial al României, în ziua de 24 septembrie 2015''.

„Patriarhia Română își exprimă acordul cu privire la conținutul metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar (aprobată prin ordinul ministrului Educației și Cercetării Științifice nr. 5.232/ 14.09.2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720/ 24.09.2015) și apreciază că aceasta este în concordanță cu Legea pentru modificarea art. 18 din Legea Educației Naționale nr. 1/ 2011. Precizăm că textul Legii nr. 153/ 2015 preia conținutul propunerii Consiliului Consultativ al Cultelor, reunit în data de 28 februarie 2015, a cărui idee centrală este că opțiunea în vederea participării la ora de Religie, odată exprimată, rămâne valabilă pe toată durata școlarizării (cu excepția exprimării în scris a schimbării opțiunii)", se arată în comunicat.
 

Textul Legii nr. 153/ 2015 și metodologia arată că înscrierea la ora de Religie se face prin cerere scrisă a elevului major/ a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea opțiunii se face tot prin cerere scrisă și depinde exclusiv de libertatea de conștiință a părintelui, a tutorelui legal sau a elevului major.

„Un părinte care a optat o dată pentru o anumită variantă nu poate fi obligat să mai aleagă încă o dată, adică să mai facă o altă cerere în același sens. Textele celor două acte normative sunt clare în această privință, doar schimbarea opțiunii se face printr-o altă cerere", precizează Patriarhia, potrivit Agerpres.

Articolul 3 din metodologie nu face referire la faptul că elevii trebuie să se reînscrie în fiecare an la ora de Religie, ci se referă la perioada în care trebuie să se depună la secretariatul unității de învățământ cererile de înscriere (pentru cei care nu și-au exprimat niciodată opțiunea de a participa la ora de Religie), respectiv de schimbare a opțiunii (pentru cei care și-au exprimat cândva opțiunea de a participa la această oră), susțin reprezentanții Patriarhiei.

Absentele si calificativele/notele obtinute de elevi la ora de Religie organizata de cultul religios se transmit in scris unitatii de invatamant, printr-un document semnat si stampilat, la termenele prevazute in acordul de parteneriat, si se transcriu in catalogul clasei de catre invatatorul, institutorul, profesorul pentru invatamant primar sau profesorul diriginte al clasei din care face parte elevul.

Pentru elevii care nu solicita frecventarea orei de Religie sau carora nu li s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina, unitatile de invatamant stabilesc prin propriul regulament de organizare si functionare activitatile pe care acestia le pot desfasura, spatiile in care se desfasoara activitatile, precum si responsabilitatile privind asigurarea supravegherii si sigurantei elevilor, in perioada in care ceilalti elevi ai clasei participa la ora de Religie.

Elevii carora nu li se pot asigura conditiile pentru frecventarea orelor de Religie, conform confesiunii proprii, pot solicita sa participe, in calitate de audienti , la orele de Religie organizate de unitatea de invatamant pentru elevii apartinand altor culte. Participarea se aproba de catre conducerea unitatii de invatamant, la solicitarea scrisa a parintilor/tutorilor legal instituiti ai elevilor minori, respectiv la solicitarea elevilor majori.

Elevii care participa ca audienti la ora de Religie nu vor fi evaluati, iar situatia scolara a acestora se incheie fara disciplina Religie. Totodata, absenta elevului care nu a solicitat frecventarea orei de Religie exonereaza cadrul didactic/ personalul didactic auxiliar care asigura organizarea/ desfasurarea/ supravegherea activitatii de orice tip de raspundere.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

religia-in-scoli
DorohoiNews.ro, 26-09-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro