Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Colegiul Naţional Grigore Ghica Dorohoi 01

Elevii de clasa a XII-a ai Colegiului Naţional „Grigore Ghica”, joi 24 septembrie, au avut şansa de a se întâlni cu doi dintre cei mai buni foşti elevi ai liceului. Cu nostalgia anilor de şcoală, Mihaela Apetroaie-Cristea şi Cosmin Crihan au împărtăşit cu plăcere o parte a experienţei lor universitare celor care vor deveni peste un an studenţi.

Mihaela a absolvit studiile de licenţă la University of Southampton, specializarea Inginerie Aerospaţială. Dacă simţiţi impulsul de a vă scoate deja pălăria, trebuie să mai aflaţi că a absolvit cu first class honour, cea mai înaltă distincţie acordată de universităţile din Marea Britanie, fapt care îi permite începerea studiilor de doctorat la aceeaş iuniversitate, din noiembrie anul acesta.

Cosmin este student înanul II la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, unde a intrat primul, terminând anul I cu media 9,72. În vacanţa de vară, împreună cu trei colegi, a creat aplicaţia de înscriere a facultăţii. Şi pentru el – jos pălăria.

Informaţiile pe care cei doi le-au oferit viitorilor studenţi au vizat condiţiile de înscriere la facultate, calculul mediei de admitere, cursuri şi seminarii, materii studiate, oportunităţi de angajare în timpul facultăţii şi după absolvire, mari companii care angajează studenţi şi absolvenţi ai celor două universităţi. În plus, Mihaela s-a referit şi la posibilităţi de împrumuturi acordate de Guvernul britanic pentru studii, la sistemul de reducere a taxei de şcolarizare în funcţie de venitul familiei şi la cheltuielile de întreţinere în diferite regiuni din Marea Britanie.

Desfăşurată în Aula colegiului, întâlnirea a fost la fel de plăcută pentru ambelepărţi şi se vrea a fi începutul unei frumoase tradiţii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Colegiul Naţional Grigore Ghica Dorohoi 01
DorohoiNews.ro, 27-09-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro