Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Colegiul Grigore Ghica Dorohoi01

Colegiu Naţional „Grigore Ghica”, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6 din Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi, luni, 5 octombrie, au şters graniţele dintre generaţii şi au sărbătorit împreună Ziua Educaţiei, în cadrul unui proiect al cărui titlu spune tot: „Educaţia nu are vârstă”.

Activitatea comună, care a unit patru vârste, a constat într-un flashmob – trei lanţuri formate din elevi şi dascăli, pornite de la fiecare dintre cele trei unităţi de învăţământ şi unite în faţa sediului actual al Primăriei. Dorohoienii au avut frumoasa surpriză de a trece pe lângă zeci de copii mari şi mici, al căror scop a fost acela de a scoate şcoala din clădirea şcolii, pentru a o aduce în comunitate. S-a atras astfel, într-un mod foarte vizibil, atenţia asupra necesităţii de implicare în procesul educaţional a tuturor beneficiarilor, direcţi şi indirecţi, ai acestuia: şcoală, familie şi comunitate.

Această activitate, care a înviorat începutul de săptămână şi viaţa urbei, a fost doar o parte a proiectului derulat de elevii şi profesorii Colegiului „GrigoreGhica”. O altă manifestare prin care s-a celebrat educaţia a fost un atelier de creaţie, intitulat „Educaţia de la mic la mare” şi concretizat în realizarea de panouri, planşe şi puzzle-uri expuse în cele două localuri ale colegiului. Iar in tervalul dintre orele 10-12 i-a avut drept organizatori şi „actori” doar pe elevi, care au pus la cale farse direcţionate către profesori. Farse dintre cele mai plăcute, unele dulci, altele cu parfum de flori şi de mulţumiri. Copiii au dovedit, şi prin aceste întâmplări ingenioase şi frumoase, că merită din plin tot ceea ce adulţii (profesori, părinţi, societate) le pot oferi şi trebuie să le ofere.

Coordonatorii proiectului au fost: prof. Cucoreanu Gretti, director adjunct al colegiului, prof. Pavel Daniela, consilier educativ, Cristina Bucşă, consilier psihopedagogic.

Echipa de proiect a colegiului a fost formată din profesorii: Constantin Xenia, Nicorici Sonia, Baroi Lidia, Azoicăi Daniela, Hură Mihaela, Lipşa Crina, Gherasim Daniela, Blaga Dorinel, Alexandru Gabriel, Damaschin Bogdan.

Întregul spirit al acestei zile care a omagiat educaţia poate fi rezumat prin însuşi motto-ul proiectului, care nu mai are nevoie de altecuvinte: „Educaţia este însămânţată în copii, dar trebuie cultivată toatăviaţa” (Paul Carvel).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Colegiul Grigore Ghica Dorohoi01Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 12Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 11Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 10Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 09Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 08Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 07Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 14Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 06Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 01Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 15Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 02Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 03Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 04Colegiul Grigore Ghica Dorohoi 05
DorohoiNews.ro, 06-10-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro