Oaspeţii şcolii gimnaziale Al. I. Cuza Dorohoi în vizită la primărie - FOTO

10 oct. 2015, Invatamant
Oaspeţii şcolii gimnaziale Al. I. Cuza Dorohoi în vizită la primărie - FOTO

Reprezentanții școlilor implicate în proiectul Erasmus+ Travelling Words 2014-1-EL01-KA201-001331_2, joi, 8 octombrie 2015,  au participat la o vizită de lucru găzduită de domnul inginer Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Chiar dacă atmosfera a fost destinsă, subiectele abordate au fost destul de serioase. S-a discutat despre evoluția învățământului românesc, direcțiile de dezvoltare în administrația publică locală, rolul comunității locale în viața școlii și al educatorului în dezvoltarea elevilor.

Reprezentanții celor 3 școli partenere, 3rd Gymnasio of Kalamaria, O.U. Otec Paisii s Stefan Karadzha și Ozel Fener Rum Lisesi, au discutat despre asemănările şi deosebirile dintre sistemele educaţionale din aceste 4 ţări, prezentându-şi în acelaşi timp propriile şcoli şi realizările acestora.

Domnul primar Dorin Alexandrescu a înaintat propunerea unei colaborări viitoare cât mai fructuoase între aceste 4 unităţi partenere, colaborare ce s-ar putea concretiza chiar într-o înfrăţire între municipiul nostru şi localităţilelor de provenienţă, Salonic, Silistra şi Istanbul. Cu această ocazie le-a oferit stema municipiului  Dorohoi, precum şi o călduroasă scrisoare adresată primarilor din oraşele partenere.

Toţi cei prezenţi au ţinut să-şi exprime aprecierea vizavi de deschiderea  domnului primar faţă de delegaţiile prezente şi de felul cum arată oraşul şi modul ospitalier în care au fost primiţi şi trataţi aici.

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (7)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!