Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Dumbravita Armonii de toamna 11

„Auraș de pe cărare,
Toamna-i ca o sărbătoare,
Adă-ți traista mai aproape,
Să o umplem cu de toate,
Mere, pere, prune, nuci,
Să ne mai aduci!”

Glasuri cristaline de copii au răsunat vineri, 30 octombrie 2015, în cadrul unei noi ediții a spectacolului „Armonii de toamnă” desfășurat la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița.

Preșcolarii și școlarii claselor pregătitoare și I – IV și-au propus să prezinte împreună o serbare dedicată anotimpului toamna pentru a demonstra părinților și cadrelor didactice că știu să își arate admirația și prețuirea față de bogăția și frumusețea naturii recitând, cântând, dansând, costumându-se adecvat. Armonia spectacolului a fost datăde potrivirea desăvârșită a momentelor artistice care au creat un întreg, de colaborarea perfectă între formațiile artistice ale claselor implicate, dar și de îmbinare melodioasă a cântecelor și versurilor prezentate.

De la grădiniță a venit Grupa Albinuțelor cu fructe și legume de toamnă care vorbeau, cântau și dansau de parcă ar fi fost copii. Poate din acest motiv doamnei educatoare Alina Bolohan îi străluceau ochii de admirație și drag.

De sub covorul multicolor de frunze au apărut curajoși copiii din clasa pregătitoare și au dovedit că știu să se joace cu toamna și „de-a toamna” fără să le pese de schimbările aduse de natură sau de viața de școlar. Domnul învățător Corneliu Drescanu a știut cum să îi invite în joc. Elevii clasei I au stat de vorbă cu Toamna. Zâna îi întreba ce litere au învățat, iar copiii îi răspundeau în versuri și cântece dragi. Când i-a întrebat cine i-a învățat să recite, să cânte și să danseze așa frumos copiii „au dat vina” pe doamna învățătoare Angela Dodu.

Nu puteau lipsi greierele „negru, mic, muiat în tuș” și furnicuțele harnice. Personajele au fost aduse în scenă de elevii clasei a II a care au convins publicul, dacă mai era nevoie, că toamna este darnică numai cu cei harnici. Doamna învățătoare Fulga Luminița poatesă jure că a zărit câteva lacrimi de fericire în ochii mamei „greierașului” emoționată de interpretarea acestuia.

Domnul învățător Ionel Ciurciun a dăruit spectatorilor buchete mari de crizanteme colorate și înmiresmate prin colajul de cântece și poezii de toamnă prezentat de elevii clasei a III a. Publicul a simțit pe deplin frumusețea acestui anotimp admirând tabloul „pictat” cu talent de fetițele și băieții din clasa a III a.

Scena s-a umplut iar de coronițe înflorite, de coșulețe pline cu fructe și legume, de bostani decorați, de frunze aurii și gălbioare. Cine sunt acești frumoși copii? Ne lămurește doamna învățătoare Elena Rateș, mândră tare de elevii clasei a IV a, care aduc darul lor Zeiței Toamna.

Când sărbătoarea a umplut inimile tuturor, când roșul merelor s-a mutat emoționat pe obrajii mici și zâmbitori, când aplauzele au răsunat până departe, Toamna a răspuns:

Doamne, ce spectacol mare
Am primit astăzi în dar,
Armonie și culoare
Am adunat în hambar.
Mulțumesc, copii frumoși,
Să fiți mereu sănătoși
Roadele ce vi le coc
Să se vadă-n catalog!
Înv. Fulga Luminița

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Dumbravita Armonii de toamna 11Scoala Dumbravita Armonii de toamna 01Scoala Dumbravita Armonii de toamna 02Scoala Dumbravita Armonii de toamna 03Scoala Dumbravita Armonii de toamna 04Scoala Dumbravita Armonii de toamna 05Scoala Dumbravita Armonii de toamna 06Scoala Dumbravita Armonii de toamna 07Scoala Dumbravita Armonii de toamna 08Scoala Dumbravita Armonii de toamna 09Scoala Dumbravita Armonii de toamna 10
DorohoiNews.ro, 02-11-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro