„Moştenitorii” Festival – concurs de tradiţii şi obiceiuri de iarnă la Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi - FOTO

4 dec. 2015, Invatamant
„Moştenitorii” Festival – concurs de tradiţii şi obiceiuri de iarnă la  Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi - FOTO

Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi vă invită să participaţi în data de 11.12. 2015, ora 10.00  la Festivalul-concurs judeţean de datini şi obiceiuri de iarnă „Moştenitorii”, Ediţia a XI-a.

Locul de desfăşurare: Sala de Festivităţi.

Totodată, veţi putea admira şi expoziţia „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă”.

„Nimic nu poate fi la o naţiune mai scump decât începutul său”, acesta trebuie aflat, valorificat şi transmis la o vârstă fragedă. Datinile, obiceiurile şi tradiţiile au rolul lor, verificat de-a lungul istoriei, în permanenţa culturală a unui neam.

La români, sărbătorile de iarnă sunt adevărate sărbători de suflet, când amintirile copilăriei ne revin puternic în minte, cu zăpezile ca-n poveşti, bogate şi prevestitoare de rod îmbelşugat, colinde şi clinchete de clopoţei .

Promovarea creaţiilor folclorice autentice din zona Moldovei, specifice sărbătorilor de iarnă şi educarea copiilor în spiritul cunoaşterii, respectării, păstrării şi transmiterii acestora; depistarea aptitudinilor creative, interpretative şi valorificarea autenticităţii şi frumuseţii costumelor, măştilor tradiţionale specifice obiceiurilor de iarnă, sunt obiective urmărite  de organizatori şi participanţi.

Vă aşteptăm cu drag!

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (3)