Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Teatru la Ion Pillat

Într-o atmosferă caldă şi plină de emoţii pozitive sâmbătă, 28 mai 2011, între orele 13.30 şi 16.00 în sala de mese a şcolii S.A.M. „Ion Pillat” Dorohoi s-a desfăşurat o activitate deosebită. În cadrul activităţii extraşcolară: „În lumea teatrului” în care ne-am propus ca elevii cu CES să petreacă într-un mod cât mai plăcut timpul liber, să facă cunoştinţă cu viitori actori şi să vizioneze un spectacol de teatru.

Activitatea a fost coordonată de prof. Luminiţa Baboi-Drăgan de la S.A.M. „Ion Pillat” Dorohoi şi d-na Valuţa Murariu, director la Casa Municipală de Cultură Dorohoi.
Un număr de 115 elevi au beneficiat de vizionarea unui spectacol desăvârşit, în care talentaţii actori au jucat din tot sufletul piesa „Plata birului” de Victor Ioan Popa în regia d-nei Lect. Univ. Dr. Daniela Hanţiu.
Elevii s-au dovedit a fi un public minunat, urmărind cu interes piesa si trăind cu intensitate tot ceea ce au văzut, rasplătindu-i pe actori în numeroase rânduri cu aplauze.

La rândul lor actorii au fost copleşiţi de emoţii şi impresionaţi până la lacrimi, la sfârşitul spectacolului, când elevii au început să-şi exprime gândurile, sentimentele trăite în timpul vizionării acestui spectacol deosebit. Puţini dintre aceşti copiii au mai văzut un o piesă de teatru pe viu, la sala teatrului, de aceea au fost eclipsaţi de tot ce au văzut.

La sfârşitul activităţii elevii au fost lăudaţi de către d-na Valuţa Murariu pentru că s-au comportat foarte frumos în timpul vizionării piesei de teatru şi că au fost foarte cuminţi.
D-na Luminiţa Baboi a adus mulţumiri conducerii şcolii, în special d-rei director prof. Loredana Secrieriu, d-nei Valuţa Murariu, dar şi trupei de teatru, care au avut amabilitatea şi deosebita plăcere să ofere un spectacol gratuit acestor elevi cu CES, care au înţeles că pentru a putea trăi şi munci în linişte, vor trebui să-şi plătească dările către stat.

Pe parcursul activităţii s-au făcut fotografii şi s-au filmat cele mai inedite momente. Unul din elevi a zis: „Noi nu am mers la teatru. A venit teatru’ la noi!” (DorohoiNews.ro)





 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Teatru la Ion PillatTeatru la Ion Pillat (2)Teatru la Ion Pillat (3)Teatru la Ion Pillat (4)Teatru la Ion Pillat (5)Teatru la Ion Pillat (6)Teatru la Ion Pillat (7)Teatru la Ion Pillat (8)
DorohoiNews.ro, 30-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

07.06.2011 la 23:07

Felicitari organizatorilor.

30.05.2011 la 08:21

Un gest demn de admirat din partea trupei de teatru si a coordonatorilor acestei activitati. Felicitari tuturor! Admirabila aceasta initiativa! Succes si multe realizari deosebite!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro