Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elevi la scoala

Reprezentanţii Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii ”Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca susţin că, dacă istoria nu este predată în condiţii decente, două ore pe săptămână, pe parcursul întregului ciclu gimnazial, atunci poate ar fi mai bine să se renunţe de tot la această materie.

"Copiii noştri sunt tot mai lipsiţi de cunoştinţele şi practicile intelectuale care le-ar permite să se înscrie în mod conştient pe axa temporală a istoriei, de-a lungul căreia ne-am format, ca oameni şi societate. Pentru a-şi forma aceste competenţe de bază în materie de alfabetizare istorică, care să îi transforme în oameni orientaţi în universul culturii şi al valorilor, ei şi profesorii lor au nevoie de un minimum de timp alocat. Istoria nu se poate învăţa într-o oră pe săptămână, ca muzica sau desenul. Este inutil, este ineficient, este o pierdere de timp şi de resurse umane. Dacă nu este predată în condiţii decente, timp de două ore pe săptămână, pe parcursul întregului ciclu gimnazial, cum s-a practicat decenii la rândul şi cum se mai predă în atâtea ţări ale lumii, atunci poate ar fi mai bine să renunţăm la istorie de tot", se arată în comunicat, potrivit Mediafax.

Cele trei propuneri de plan-cadru de învăţământ pentru clasele V - VIII lansate în dezbatere de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei prevăd o serie de modificări, printre care existenţa de materii opţionale în fiecare arie curriculară, dar şi scoaterea orei de limba latină de la clasa a VIII-a.

Potrivit celor trei variante puse în dezbatere, elevii de gimnaziu ar avea posibilitatea să îşi aleagă o materie opţională din oricare dintre cele şapte arii curiculare: "Limbă şi comunicare", "Matematică şi ştiinţe ale naturii", "Om şi societate", "Arte", "Educaţie fizică, sport şi sănătate", "Tehnologii" şi "Consiliere şi orientare". Două dintre variante prevăd alegerea a 0 - 1 opţionale, iar cealaltă, 1 - 2 opţionale.

În schimb, numărul de ore pentru toate celelalte materii este clar specificat, nemaifiind prevăzute un minim şi un maxim precum în planul-cadru actual la discipline ca istorie, geografie, educaţie plastică, educaţie muzicală, cultură civică, educaţie tehnologică.

Dacă actualul plan-cadru prevede câte una - două ore pe săptămână de istorie şi geografie, până în clasa a VIII-a, când sunt prevăzute câte două ore, două dintre variante prevăd câte o oră din aceste materii în primii trei ani de gimnaziu şi două în ultimul, iar în cealaltă variantă istoria şi geografia au alocate câte două ore în clasele a V-a şi a VIII-a şi câte una în ceilalţi doi ani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elevi la scoala
DorohoiNews.ro, 29-01-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori

SC din Dorohoi angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro