Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dinti frumosi, copii sanatosi_Ibanesti_02

Sub sloganul, „Dinți frumoși, copii sănătoși”, elevii ibăneșteni au participat în această săptămână la o acțiune instructiv-educativă despre importanța igienei dentare. Activitatea a fost organizată de Primăria comunei Ibănești împreună cu școlile ibăneștene și Districtul Rotary 2241 România, care a implementat cel mai mare proiect de profilaxie și educație dentară destinată preșcolarilor și elevilor de gimnaziu.

În cadrul acestei întâlniri, elevii au aflat informații prețioase despre menținerea igienei orale, despre etapele periajului dentar, precum și despre principiile unei alimentații sănătoase.

Implementarea proiectului educațional „Dinți frumoși, copii sănătoși” se constituie într-o etapă de conștientizare a importanței igienei la nivelul cavității bucale, ca de altfel la nivelul întregului corp, în vederea dezvoltării capacității de utilizare a normelor igienico-dentare prin corectarea deprinderilor greșite și încurajarea celor corecte.

Primarul comunei Ibănești, dl ing. Romică Magopeț a precizat că: „Menținerea sănătății orale trebuie să fie o preocupare permanentă de-a lungul vieții, iar acest lucru este posibil doar dacă sunt respectate câteva reguli simple și elementare. Un prim pas în păstrarea unor dinți frumoși și sănătoși este efectuarea periajului dentar cu regularitate. Pentru a evita tratamentele costisitoare de mai târziu trebuie să ne însușim un comportament sănătos și să înțelegem care sunt implicațiile respectării unor reguli de bază și consecințele nerespectării acestora. Trebuie să descoperim în permenență nevoia de a ne autodepăși, de a fi mai buni și de a învăța că cea mai bună modalitate de a prezice un viitor bun este să-l creăm. Mult succes!”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dinti frumosi, copii sanatosi_Ibanesti_02Dinti frumosi, copii sanatosi_Ibanesti_01Dinti frumosi, copii sanatosi_Ibanesti_03Dinti frumosi, copii sanatosi_Ibanesti_04Dinti frumosi, copii sanatosi_Ibanesti_05Dinti frumosi, copii sanatosi_Ibanesti_06Dinti frumosi, copii sanatosi_Ibanesti_07
DorohoiNews.ro, 31-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

01.04.2016 la 11:33

Va felicitam !

01.04.2016 la 11:28

Ai dreptate Emanuela. Nu stiu de ce acest mic grup spera.

01.04.2016 la 10:00

Administratia locala isi continua activitatea asa cum a facut-otimp de 16 ani . Pacat ca unii nu inteleg asta. Nici nu a inceput campania electorala si unii care habar nu au ce inseamna sa conduci o comuna, in disperarea lor nu stiu ce si cum sa mai faca si ce minciuni sa mai nascoceasca.. Nu va mai chiunuiti degeaba. Comuna intreaga il va vota pe Magopet si actualul Consiliul local.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro