Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 12

În învăţământul preuniversitar, tipurile de activităţi din cadrul programului educativ „Școala Altfel” nu sunt o noutate, în schimb, noutatea constă în a gândi această săptămână altfel decât celelalte, din perspectiva intereselor și preocupărilor elevilor, a evidenţierii talentelor și a capacităţilor acestora în diferite domenii și, evident, din perspectiva stării de bine și a bunei dispoziţii pe care vrem să le aducem în viaţa copiilor, a apropiaţilor acestora și a partenerilor noștri din comunitate.

Ca parte a proiectului de parteneriat desfăşurat în acest an şcolar de către elevii și cadrele didactice din Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare" Dorohoi, ne-am gândit să colaborăm cu diferite instituții din municipiu în cadrul proiectului „Şcoala Altfel" şi să desfăşurăm activităţi comune. Proiectul îşi propune să confrunte idei, metode, tehnici şi modalităţi deosebite de lucru în echipă sau individual în cadrul unor activităţi extraşcolare atractive şi diversificate. De asemenea, îşi propune o mai bună relaţionare a copiilor între ei, cât şi cu cadrele didactice.

Activitățile derulate in debutul acestei săptămâni sunt:

„Frumusețea diversității etnice, religioase, culturale", reflectată în: vizionarea unor prezentări în format electronic despre diversitate, „E frumos să fii diferit!”, program artistic de cântece și poezii, prezentare de costume populare și piese de teatru aparținând diferitelor etnii;
„Știm să circulăm corect!", prin desfășurarea unor jocuri de circulație rutieră, discuții cu polițiștii de proximitate, explicarea normelor de conduită pe drumul de la școală spre casă și retur, în mijloacele de transport în comun, vizionarea unor prezentări în format electronic despre indicatoarele de circulație rutieră;
„O minte sănătoasă într-un corp sănătos", realizată prin discuții cu medicul școlar despre reguli de păstrare a sănătății, de prevenire a îmbolnăvirilor, de adoptare a unui stil de viață sănătos, jocuri de rol, distribuirea unor pliante informative în rândul elevilor;
„Symboles de la France"; chansons et jeux;
J ′ aime la France – program artistic
Cunoașterea culturii franceze

Proiectul „Detectivi de meserii" (prezentare P.P.T. cu privire la meseriile vizate, chestionare, desenarea simbolurilor meseriei alese, precum şi  realizarea arborelui profesional al familiei, dramatizarea schiţei „Un pedagog de şcoală nouă" de I.L. Caragiale şi dezbatere pe tema profesiei de cadru didactic, vizită  la fabrica de lactate, interviuri cu privire la avantajele, dezavantajele şi satisfacţiile diverselor meserii pe care le profesează unii muncitori)

Viața și cultura britanică – mari scriitori britanici, pagini de cultură;
Let′s celebrate SPRING - proiect de parteneriat cu Școala „Spiru-Haret" Dorohoi;
Vizită la fabrica de confecții.

Activitățile desfășurate au fost deosebit de variate, atractive, antrenând toți elevii din școală. Aceștia au fost puși în situații diverse de comunicare, socializare, asumare de roluri, afirmare a aptitudinior și deprinderilor personale.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 12Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 01Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 02Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 03Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 04Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 05Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 06Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 07Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 08Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 09Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 10Scoala Stefan cel Mare Dorohoi 11
DorohoiNews.ro, 21-04-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro