La iniţiativa câtorva cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi, în aceste zile atât unitatea şcolară iniţiatoare cât şi unităţile partenere: Școala Gimnazială nr. 1 Stăuceni, Primăria Stăuceni şi Biblioteca Comunală Stăuceni găzduiesc expoziţii cu tematică pascală cu tema: „Sărbătoarea luminii în suflet de copil” cu lucrări realizate de elevii din cele două unităţi şcolare.
Lucrările elevilor din cele două unităţi de învăţământ au fost realizate în cadrul mai multor activităţi care au drept scop ca elevii să-şi exprime prin activităţi artistico-plastice sentimente, trăiri şi impresii; să se familiarizeze cu atmosfera de lucru în echipă: transfer de opinii, sugestii, ajutor; să utilizeze produsele create pentru înfrumuseţarea mediului ambiant. Toate activităţile au avut drept finalitate realizarea acestor expoziţii.
Prin realizarea activității comune (expozițiile) s-a urmărit formarea la elevi a virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios, cunoaşterea sărbătorii religioase, Paştele, socializarea copiilor, deschiderea copilului către ceilalţi, stabilirea de relaţii interpersonale, asigurarea de şanse egale pentru toţi copii şi dobândirea de experienţe diferite în dezvoltarea copilului.
Tradiţiile trebuie păstrate şi transmise mai departe, copiii cunoscându-şi rădăcinile, încep să înţeleagă specificul poporului din care fac parte, aspiraţiile lui. Sărbătorile Pascale sunt un prilej de bucurie, de împăcare sufletească, ne împăcăm cu noi înşine şi cu semenii prin iubire, iertare şi prin bucuria de a fi împreună.
Prin implicarea cadrelor didactice acest proiect doreşte să atragă atenţia comunităţii asupra problematicii elevilor cu cerinţe educative speciale, propunându-şi să fie un sprijin în procesul de recuperare şi integrare a acestora, prin organizarea unor activităţi care să le pună în valoare abilităţile practice şi artistice de care dispun şi să-i promoveze în comunitatea şcolară şi locală.
Datorită implicării forurilor locale, activitatea face să promoveze în societate o imagine corectă a şcolii şi dascălilor ei.



















