Încadrarea absolvenţilor în MAI blocată până în 2012

11 iun. 2011, Invatamant
Încadrarea absolvenţilor în MAI blocată până în 2012

Guvernul va bloca până anul viitor procedurile de încadrare în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, în contextul reducerii numărului de posturi din structurile MAI, prin amânarea până la sfârşitul acestui an a repartizării acestora.

Absolvenţii ar urma să fie repartizaţi la unităţile din structura Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în perioada 28-30 decembrie 2011 şi numiţi în funcţie abia începând cu data de 1 ianuarie 2012, astfel încât să se prezinte la noile posturi din 3 ianuarie 2012, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de Mediafax.

Actul normativ permite totodată începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor MAI, inclusiv a funcţionarilor publici, preoţilor militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, pe baza cadrului legal deja în vigoare şi care îi conferă ministrului dreptul de a desfiinţa şi disloca unităţi în limita posturilor aprobate şi a bugetului alocat. (DorohoiNews.ro)
 

Sursa: DorohoiNews.ro