Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Liliana Clim!

Într-o tradiție care durează de foarte mult timp, și în anul acesta Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi s-a clasat pe un foarte frumos loc în topul județean al liceelor cu procent considerabil de promovare a examenului de bacalaureat. Prin rezultatele obținute de absolvenții săi,

Colegiul a depășit cu mult porcentul mediu la nivel național. Lucrul acesta este un motiv de mare mândrie nu doar pentru foștii elevi și profesorii lor, ci și pentru întregul oraș, ai cărui copii sunt întotdeauna recunoscuți și apreciați la nivel universitar.

Concret, promoția curentă a Colegiului a promovat bacalaureatul în procent de 90,53, în timp ce media națională este de 68,1%. Chiar luând în calcul procentul de 88,2 la nivel general al liceului, adică însumând și candidații din promoțiile anterioare, „Grigore Ghica” rămâne mult peste media pe țară.

Mai mult decât atât, 48 de candidați au avut medii între 9 și 10, iar 46 au avut medii între 8 și 8,99. Aceasta înseamnă că mai mult de jumătate dintre candidați s-a situat în intervalul 8-10.

Iar cireașa de pe tort o constituie, bineînțeles, media 10 obținută de Liliana Clim. În județul nostru mai există o singură medie de 10 la bacalaureat, a unei eleve de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani. Prin această performanță cu adevărat remarcabilă, Lili Clim a intrat în grupul exclusivist și elitist al celor numai 78 de absolvenți din întreaga țară a căror prestație la acest examen a fost considerată de către profesorii evaluatori ca fiind de neîntrecut.

Cu alte cuvinte, bacalaureatul 2016 vorbește de la sine – Colegiul Național „Grigore Ghica” își continuă parcursul performant consacrat de o tradiție îndelungată. Așteptăm și de la viitorii absolvenți rezultate asemănătoare. În felul acesta, bacalaureatul se transformă, din acel „bau-bau” care le dă fiori tuturor elevilor, într-un prilej de bucurie, de mândrie și de strălucire.

Felicitări, Liliana Clim! Felicitări, absolvenți și profesori de la „Grigore Ghica”!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Liliana Clim!Liliana Clim! (2)Liliana Clim! (3)
DorohoiNews.ro, 22-07-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.07.2016 la 14:01

Lili, tu nu ai smartphone sau de ce ai luat 10? Joci Pokemon Go ? Mergi la Lidl sambata? Hai fata, lasa toceala!

22.07.2016 la 18:08

Felicitari pentru media finala la bacalaureat, mult succes in activitatea viitoare, felicitari si sanatate parintilor, care te-au sprijinit, precum si profesorilor pe care i-ai avut pana acum!

22.07.2016 la 08:16

Frumos articol. Totusi inscrierile in clasa a IX-a arata altceva. In ce procent s-au ocupat locurile si cu ce medii. Se pare ca incet si sigur "Regina Maria" atrage copiii mai buni. Sa fie oare de vina unii dintre profesori? S-ar putea. Sunt un parinte de elev al Colegiului Gr. Gica. Nu vreau sa atac pe nimeni dar ceva nu merge bine.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro