Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cadrele didactice din comisiile de examinare

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a semnat ordinele privind modul de plată a profesorilor implicati în organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat.
Astfel,  cadrele didactice care fac parte, în acest an, din comisiile de evaluare vor fi plătite cu aceleaşi sume ca şi anul trecut, scrie botosaninews.

“Cuantumurile sumelor sunt cele de anul trecut. Este de menţionat faptul că s-au făcut mari eforturi pentru ca aceste sume să fie în continuare acordate cadrelor didactice care participă în aceste comisii la examenele de evaluare natională.  Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean sunt constienti de aportul acestora pentru buna desfăşurare şi organizare a examenului si de faptul că sumele sunt mici, dar sunt motivante totuşi pentru cei care oricum isi fac datoria, indiferent de sumele pe care le primesc sau în cazul în care nule-ar primi oricum şi-ar face datoria la fel“, a declarat şefa Inspectoratului Şcolar, Ada Macovei, într-o conferinţă de presă.

Sumele variază între 20 de lei şi 625 de lei, în funcţie de numărul de candidaţi evaluaţi si de funcţia din comisie. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Cadrele didactice din comisiile de examinare
DorohoiNews.ro, 14-06-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează personal fastfood și ospătar

SC din Dorohoi angajează personal fastfood și ospătar
Happymagic Dorohoi angajează personal fastfood. Rezervart Dorohoi angajează ospătar. Mai multe ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate Comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC angajează paznici și îngrijitori animale

SC angajează paznici și îngrijitori animale
Societate comercială cu profil agricol caută în vederea angajării, paznici și îngrijitori ...

Angajăm farmacist și asistent farmacie

Angajăm farmacist și asistent farmacie
Farmacie din Dorohoi angajează farmacist și asistent farmacie. Relații la telefon: 0752025855

SC din Dorohoi angajează electrician de forță

SC din Dorohoi angajează electrician de forță
Societate comercială cu profil agricol angajează electrician de forță pentru siloz de cereale. Informații ...

Meseriaș cu experiență execut orice tip de mobilă la comandă

Meseriaș cu experiență execut orice tip de mobilă la comandă
Meseriaș cu experiență de peste 25 de ani în fabricarea de mobilă, execut orice tip de mobilă ...

Îngrijire persoană în vârstă

Îngrijire persoană în vârstă
Caut persoana serioasa, responsabila pentru ingrijirea unei persoane in varsta imobilizata la pat, la ...

Nimeni nu poate înlocui părinții

Nimeni nu poate înlocui părinții
16 noiembrie este cea mai tristă zi de 13 ani, de când tatăl meu, CONSTANTIN CONOVARU, a plecat ...

Vând porc

Vând porc
Vind porc cam de 150- 160 kg .Relatii tel.0754665765 pretul negociabil la fata locului . Sat SAUCENITA ...

Vând apartament în Dorohoi

Vând apartament în Dorohoi
Locatie : Aleea Criva nr.10 , bloc O10 (Referinta : langa piata mica) Detalii apartament : 2 camere (decomandat) ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro