Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

GRUPA ALBINUȚE

Preșcolarii de la Grădinița cu PP Ștefan cel Mare și Sfânt Dorohoi au desfășurat activități de voluntariat în cadrul campaniei umanitare intitulată „Săptămâna fructelor și legumelor donate”. Campania este inclusă în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.

Activitatea a avut ca obiective încurajarea participării copiilor preşcolari la acţiuni de voluntariat, implicarea copiilor în viaţa comunităţii locale, însuşirea de valori civice precum solidaritatea, implicarea şi  munca în echipă.

Beneficiarii acestei campanii au fost bătrânii de la Centrul de Asistenţă Socială Dorohoi, elevii de la complexul de apartamente „Casa mea” Dorohoi și elevii de la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi.

Activitatea de voluntariat a presupus colectarea de fructe şi legume în vederea distribuirii acestora elevilor, persoanelor vârstnice cu nevoi sociale, dorindu-se sensibilizarea copiilor preşcolari şi a cadrelor didactice cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa alimentelor.

Activitatea a debutat cu formarea echipei de coordonatori şi identificarea persoanelor beneficiare ale acţiunii, urmând crearea echipei de voluntari şi a echipei de lucru. În perioada 14 -18 noiembrie 2016 s-a efectuat colectarea fructelor și legumelor, în paralel cu promovarea campaniei la nivelul unităţii prin intermediul cadrelor didactice de la cele 8 grupe de prescolari. Fructele şi legumele colectate au fost distribuite pe data de 17 și 18 noiembrie 2016 beneficiarilor.

Această activitate a urmărit consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea. Toţi copiii și părinții au raspuns cu drag acestei activități, s-au declarat încântaţi de această campanie socială şi în special de ceea ce presupune activitatea de voluntariat. Toți au conștientizat cât de important este să dăruiești fără a aștepta în schimb o recompensă. Mulțumim tuturor părinților voluntari care au contribuit alături de copii și de cadrele didactice la reușita acestei activități, campania nefiind una de început de drum.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

GRUPA ALBINUȚEGRUPA FLORILEGRUPA FLUTURAȘIIGRUPA IEPURAȘIIGRUPA PITICIIGRUPA VOINICEIIGRUPA VRĂBIUȚE
DorohoiNews.ro, 19-11-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro