Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sc. mihail kogalniceanu 002

Elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” au demonstrat că pot să fie sensibili, buni și darnici cu cei din jurul lor, oferind din ceea ce au și celor cu o condiție materială mai modestă.

Astfel, coordonați de către doamna psiholog Iftimiciuc Antoneta și îndrumați de cadrele didactice, au inițiat și derulat în perioada 14-18 noiembrie 2016 activități de voluntariat, participând în acest mod activ la Campania „Săptămâna fructelor și legumelor donate”, inclusă în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (S.N.A.C.).

Activitățile derulate au constat în colectarea de fructe și legume pe care le-au dăruit copiilor aflați în Complexul de apartamente „Casa mea” – reprezentat prin director Sticea Emil și „Floare de colț” – reprezentat prin director Ionescu Daniela.

O parte din fructele și legumele colectate au fost donate și Direcției de Asistență Socială Dorohoi, pentru a fi oferite familiilor aflate într-o situație materială modestă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Diet Club BT





GALERIE FOTO

sc. mihail kogalniceanu 002sc. mihail kogalniceanu 001sc. mihail kogalniceanu 003sc. mihail kogalniceanu 004sc. mihail kogalniceanu 005sc. mihail kogalniceanu 006sc. mihail kogalniceanu 007sc. mihail kogalniceanu 008sc. mihail kogalniceanu 009sc. mihail kogalniceanu 010sc. mihail kogalniceanu 011sc. mihail kogalniceanu 012sc. mihail kogalniceanu 013sc. mihail kogalniceanu 014
DorohoiNews.ro, 05-12-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează operator PC

SC din Dorohoi angajează operator PC
Societate Comercială din Dorohoi angajează operator PC - depozit materiale. Relații la numărul de ...

SC angajează reprezentant vânzări Orange

SC angajează reprezentant vânzări Orange
Societate comercială din Dorohoi angajează reprezentant vânzări Orange. CV-urile se trimit la ...

SC angajează tâmplar, finisor (inclusiv femei) și montator

SC angajează tâmplar, finisor (inclusiv femei) și montator
SC ARTLEGNO PORTE & SCALE SRL angajează tâmplar, finisor (inclusiv femei) și montator. Relații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri (Locație nouă în Dorohoi)

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri (Locație nouă în Dorohoi)
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri, locație nouă în Dorohoi. Oferim și cerem seriozitate ...

Portofel găsit în Dorohoi

Portofel găsit în Dorohoi
Poliția Locală Dorohoi anunță faptul că a fost sesizată de un cetățean referitor la faptul că ...

Vând teren intravilan în Dorohoi

Vând teren intravilan în Dorohoi
In Dorohoi este de vanzare un teren, intravilan, 2000 mp, situat pe str. Dumbrava Rosie linga fosta autobaza ...

Vând apartament 2 camere decomandat!

Vând apartament 2 camere decomandat!
Vand apartament 2 camere decomandat pe strada Aleea Visinului nr 3 , bl. N13 . Apartamentul se afla la ...

Mesaj de condoleanțe din partea Consiliului Local Ibănești

Mesaj de condoleanțe din partea Consiliului Local Ibănești
Consiliul Local al comunei Ibănești este alături de primarul comunei, Romică Magopeț, în aceste ...

Condoleanțe din partea colectivului primăriei pentru primarul Comunei Ibănești

Condoleanțe din partea colectivului primăriei pentru primarul Comunei Ibănești
Colectivul Primăriei comunei Ibănești este alături de primarul comunei, Romică Magopeț, la suferința ...

Închiriez o cameră dintr-un apartament cu 3 camere

Închiriez o cameră dintr-un apartament cu 3 camere
Doamna singură inchiriez o cameră dintr-un apartament cu 3 camere unei doamne sau fete. Pret 100 euro.Tel. ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro