Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 032

Sărbătoarea Nașterii Domnului este precedată de o perioadă de post prin care ne putem curăți atât sufletește cât și trupește, întărindu-ne credința și înmulțind faptele bune care sunt plăcute  lui Dumnezeu.

În cadrul orei săptămânale de religie ortodoxă, la Liceul „Dimitrie Cantemir’’ din Darabani elevii și profesorii s-au mobilizat și au desfășurat câteva activități filantropice pentru a întâmpina cum se cuvine Nașterea Domnului.

Prima activitate „Dar din dar se face rai’’s-a defășurat Miercuri 21 decembrie 2016 în prima parte a zilei la Spitalul Orășenesc Darabani, unde cadrele medicale și pacienții internați au fost colindați de elevii dărăbăneni, iar la final pacienții au primit daruri din partea elevilor.

Activitatea a fost desfășurată de clasa a XII-a H Industrie Alimentară fiind coordonată de profesorul de religie Pușcașu Ionuț-Viorel.

A doua activitate „Iata, vin colindători’’ s-a desfășurat în a doua parte a zilei de Miercuri 21 decembrie 2016 la Școala „Episcop Partenie Ciopron’’ din Păltiniș, unde preșcolarii și elevii claselor primare au fost colindați și li s-a prezentat un frumos dans popular românesc, la final cei mici primind daruri.

Activitatea a fost desfășurată de clasa a XII-a H Industrie Alimentară și clasa a VI-a, fiind coordonată de profesorii de religie Marcu Mia Corina și Pușcașu Ionuț-Viorel.

A treia activitate „Dar din dar cu bucurie’’ s-a desfășurat Joi 22 decembrie 2016 la Azilul de bătrâni din Dorohoi, unde a fost susținut un frumos concert de colinde și prezentat un dans popular românesc.
Activitatea a fost desfășurată de clasele VI-XII sub coordonarea profesorului de religie Marcu Mia Corina.

Dintre obiectivele activităților amintim: promovarea valorilor tradiționale strămoșești, conștientizarea moștenirii culturale la nivel local, național și a locului ei în lume, valorificarea elementelor de patrimoniu cultural.

Rezultatele așteptate au fost următoarele: creșterea interesului elevilor pentru tradiții, formarea unor trăsături pozitive de voință și caracter le elevi, în concordanță cu valorile tradiționale, dezvoltarea sentimentelor de respect și apreciere a valorilor tradiționale.

Am fost primiți foarte frumos, gazdele au fost ospitaliere, răsplătind grupul de colindători cu tradiționalii colăcei, suc, mandarine, bomboane etc.

Mulțumim tuturor persoanelor implicate în activități, elevi și profesori, cât și oamenilor de bine din Darabani, care ne-au oferit suport financiar pentru desfășurarea activităților. Fie ca Hristos cel născut în peșterea Betleemului să se nască și în ieslea sufletului nostru. Sărbători cu pace alături de cei dragi. (Prof. Pușcașu Ionuț-Viorel)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 032Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 002Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 003Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 004Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 005Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 006Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 007Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 008Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 009Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 010Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 011Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 012Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 013Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 014Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 015Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 016Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 017Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 018Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 019Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 020Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 021Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 022Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 023Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 024Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 025Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 026Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 027Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 028Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 029Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 030Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 031Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 001Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 033Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 034Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 035Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 036Liceul Dimitrie Cantemir Darabani 037
DorohoiNews.ro, 23-12-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colega Stegaru Viorica ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de munca ca bona, menaj sau ingrijire batrani tel : 0748306080

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro