Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

metodologie-noua-pentru-acordarea-gradatiei-de-merit

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, valabile în sesiunea 2017.

Noutatea pentru profesorii botoșăneni și pentru cei din întreaga țară adusă de actul normativ o reprezintă accentuarea ponderii acordate participării și punctajului cadrelor didactice care înregistrează performanțe notabile în activități de prevenire și combatere a abandonului școlar, respectiv în managementul de proiecte integrative.

„Metodologia precizează în mod explicit că la concursul pentru acordarea gradației de merit poate participa inclusiv personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 4 ani, care în perioada 1 septembrie 2011 — 31 august 2016 a avut performanțe deosebite în prevenirea și combaterea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, în integrarea copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă, în progresele școlare ale elevilor în risc de abandon școlar, în inițierea și managementul unor proiecte școlare care au condus la consolidarea culturii școlare incluzive. În același timp, cadrele didactice trebuie să dețină și calificativul 'Foarte bine' pentru fiecare an școlar din perioada evaluată", se arată în comunicat.

Totodată, pentru a obține gradația de merit sunt luate în calcul patru criterii al căror punctaj maxim însumat reprezintă 100 de puncte: activități complexe cu valoare instructiv-educativă (70 de puncte), performanțe deosebite în inovarea didactică/ managerială (10 puncte), activități extracurriculare și implicarea în proiecte (15 puncte) și contribuția la dezvoltarea instituțională (5 puncte).

MENCS precizează că în cadrul criteriului activităților complexe cu valoare instructiv-educativă vor fi punctate și rezultatele deosebite obținute în pregătirea preșcolarilor și a elevilor din medii dezavantajate, cu cerințe educaționale speciale și cu alte dificultăți de învățare, precum și inițierea și aplicarea unor proiecte didactice inovatoare pentru progres în învățare. De asemenea, se pot acorda puncte pentru inițierea și aplicarea unor proiecte didactice inovatoare la clasele în regim simultan.

Suplimentar, în cadrul criteriului privind performanțe deosebite în inovarea didactică/ managerială a fost introdus un nou indicator: elaborarea/ susținerea de programe de formare sau de dezvoltare profesională inovatoare pentru cadrele didactice care lucrează cu preșcolari/ elevi aparținând grupurilor dezavantajate/ vulnerabile, mai arată MENCS.

Conform sursei citate, gradația de merit se atribuie începând cu 1 septembrie 2017. Personalul didactic din învățământ care beneficiază de gradație de merit până la 31 august 2017 poate participa la un nou concurs.

Numărul maxim de gradații care pot fi acordate reprezintă 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare și control existente la nivelul inspectoratului școlar. Cuantumul gradației de merit se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază pentru fiecare beneficiar în parte, precizează sursa citată. Sursa: agerpres.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

metodologie-noua-pentru-acordarea-gradatiei-de-merit
DorohoiNews.ro, 28-12-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro